S-au întâlnit în finala Masters-ului de la Paris în urmă doar cu o săptămână și câteva zile, iar numele învingătorului a fost același. Daniil Medvedev a debutat cu dreptul la Turneul Campionilor, jucătorul din Rusia trecând, scor 6-3, 6-4, de Alexander Zverev.

Daniil MedvedevFoto: Dave Shopland/BPI / Shutterstock Editorial / Profimedia

Daniil a avut nevoie de o ora și 19 minute pentru a obține un succes în două seturi. Medvedev îl învinsese pe Zverev (dar în trei seturi) și în finala Masters-ului de la Paris.

În celălalt meci al Grupei "Tokyo 1970", Novak Djokovic nu a avut mari probleme cu Diego Schwartzman (6-3, 6-2).

Rezumatele meciurilor disputate luni la Turneul Campionilor:

Grupa "Tokyo 1970"

Novak Djokovic (1)

Daniil Medvedev (4)

Alexander Zverev (5)

Diego Schwartzman (8)

Grupa "Londra 2020"

Rafael Nadal (2)

Dominic Thiem (3)

Stefanos Tsitsipas (6)

Andrey Rublev (7)

* Primii doi clasați din cele două grupe se vor califica în semifinale, acolo unde se va juca după sistemul locul unu dintr-o grupă vs locul doi din cealaltă grupă. Meciurile de la Turneul Campionilor se joacă după regula cel mai bun din trei seturi.

De știut:

  • În România, Turneul Campionilor poate fi urmărit în direct pe Eurosport.
  • Ediția cu numărul 51 la simplu, 46 la dublu.
  • Se dispută pe hard indoor în O2 Arena.
  • Ultimii campioni: Stefanos Tsitsipas (simplu), Pierre-Hugues Herbert / Nicolas Mahut (dublu).
  • Ilie Năstase a câștigat de 4 ori prestigiosul turneu de pe final de sezon: 1971, 1972, 1973 și 1975.
  • La dublu, competiția a fost câștigată și de Horia Tecău: în 2015, împreună cu partenerul Jean-Julien Rojer (într-o finală contra lui Florin Mergea și Rohan Bopanna).
  • Este ultima ediție care se va disputa la Londra, de anul viitor Turneul Campionilor urmând să fie găzduit de Torino ("Pala Alpitour", 16.000 de locuri).
  • Jucătorul cu cele mai multe titluri (6): Roger Federer (2003, 2004, 2006, 2007, 2010, 2011). Este urmat de Novak Djokovic, Ivan Lendl și Pete Sampras (toți cu câte 5). Doar sârbul mai este însă jucător activ.
  • Jucători importanți care nu au câștigat niciodată Turneul Campionilor: Rafael Nadal, Jim Courier, Rod Laver, Arthur Ashe, Mats Wilander, Michael Chang, Carlos Moya, etc.

O2 Arena - Date tehnice

Coordonate - 51°30′10.79″N 0°0′11.28″E.

Cea mai apropiată stație de metrou: North Greenwich.

Arena a fost construită între 2003 si 2007.

Arhitect: HOK Sport.

Locatie: Greenwich Peninsula, Londra, SE10.

A fost inaugurată pe 24 iunie 2007.

De-a lungul timpului, în "O2 Arena" au avut loc multe concerte, nume importante cântând aici: Muse, Simply Red, Led Zeppelin etc.

Înălțime: 52 de metri.

Înălțimea stâlpilor de oțel: 100 metri.

Capacitate: 20.000 de locuri la concerte.

Dispune, printre altele, de 11 săli de cinema și două săli de concerte.

Costuri de construcție: £100m.