​Românul Ilie Năstase a fost primul jucător care și-a pus semnătura pe finala sezonului, câștigând patru finale în cinci ani. Un bilet la un meci al lui reprezenta mai mult decât o oportunitate de a urmări o partidă de tenis. El i-a spus odată unui arbitru de scaun că tenisul „nu este spectacol de operă”. Poate că nu, dar meciurile lui erau un amestec zgomotos de artă, teatru și comedie stand-up, scrie site-ul ATP în seria dedicată celor 50 de ani de ATP Finals.

Stockholm 1975: Prințesa Christina a Suediei îi înmânează trofeulFoto: atptour.com

Talentatul și contradictoriul român a fost amendat sau suspendat de prea multe ori pentru a mai ține socoteala gesturilor obscene, limbajului vulgar, aruncării de mingi spre arbitrii de linie și transformării într-o pacoste pe teren. Uneori, amenzile lui au fost mai mari decât premiile de la sfârșitul săptămânii.

Într-un meci memorabil cu John McEnroe la US Open în 1979 și-a jucat rolul celeilalte porecle a lui – Bufonul din București – când aproape că a provocat revoltă cu clovneriile lui și l-a făcut pe McEnroe să arate ca un băiat din corul bisericii în comparație cu el. Odată, Năstase a apărut la un meci de dublu la Wimbledon purtând un coif de paznic al Turnului Londrei. Cu altă ocazie și-a rupt șortul în timpul unui meci la US Open, a făcut repede rost de altul și s-a schimbat chiar pe teren. Cum se spune în România, „nicio problemă” (în română în original).

Marele jucător britanic Tim Henman l-a întrebat recent pe „Nasty” cum se simte când este încă considerat simbolul de „băiat rău” al tenisului. „Nu-mi pasă!” a răspuns el într-un dialog pe Zoom din casa lui din București, așezat în fața colecției de trofee și a unui drapel românesc, în biroul unde se auzea muzică pop. „Cineva trebuie să fie dezagreabil nu? Nu toată lumea este drăguță. Eu sunt cel obraznic. Îmi place”.

Năstase a fost cunoscut pentru clovnerii, obstrucții și sclipiri de geniu pe teren. Și-a adus adesea adversarii în pragul disperării și de obicei îi bătea de le mergeau fulgii, mai ales la Mastersul de final de sezon, unde a ajuns în finale în cinci ani consecutivi în cinci țări (Franța, Spania, SUA, Australia și Suedia) și pe trei suprafețe.

Năstase a fost un playboy, un romancier, un antrenor, un diplomat, un politician, un provocator și, probabil mai presus de toate, un animator. Dintre toate legendele, generațiile care nu i-au văzut jocul artistic ar putea să nu înțeleagă că a fost și un jucător de talent, un tip al cărui nume nimeni nu dorea să-l vadă alături pe un tablou de concurs, în special la Masters, unde a câștigat patru titluri în patru orașe diferite într-o serie întinsă pe cinci ani la începutul anilor ʼ70.

Întrebat de Tim Henman cum de a fost atât de bun la Masters, Năstase a dat din umeri: „Nu știu cum am făcut-o. Era turneul meu norocos ... era turneul meu favorit, dar nu știu cum am făcut-o”.

Ilie Theodoriu Năstase s-a născut la București în 1946, cu câteva luni înainte ca Partidul Comunist Român să preia puterea câștigând alegerile prin fraudă. A trăit pentru tenis de la o vârstă fragedă și a scris în memorii că părinții lui au fost „extrem de favorabili”, dar au hotărât să nu vină la niciun meci al său sau „să arate vreun interes” pentru cariera lui de tenisman. „Când l-am sunat să-i spun că am câștigat la French Open în 1973, tata m-a întrebat: Ce-i ăla? În adâncul sufletului am știut că era felul lui de a-mi spune că mă iubește”.

Călătoriile erau strict restricționate în perioada comunismului din România, așa că Nasty a fost incapabil să-și testeze jocul la nivel internațional până la jumătatea anilor ʼ60. Cariera lui a decolat în 1966, când a devenit campion al României la 19 ani. În același an a ajuns în finala de dublu la French Open cu partenerul lui, Ion Țiriac.

A câștigat la turneele de Grand Slam două finale la simplu – Paris și New York - și trei la dublu, precum și peste 100 de titluri (simplu și dublu laolaltă), din care 15 în 1973, când a fost primul număr 1 al ATP World. Și-a reprezentat cu mândrie țara vreme de 18 ani în Cupa Davis, ducând România de trei ori în finală. A făcut parte din clubul de elită, alături de Ken Rosewall, Rod Laver, Jimmy Connors și Arthur Ashe, al jucătorilor care au câștigat peste un milion de dolari din sport.

„Oamenii își amintesc bufoneriile nebune, dar nu și talentul lui”, spune Zeljko Franulovic, directorul turneului Rolex Monte Carlo Masters, care a pierdut un meci tare de trei seturi în fața lui Năstase în 1971 la Mastersul de la Paris. „A fost unul dintre cei mai talentați vreodată. Eram obișnuiți cu clovneriile lui, dar acum nu cred că i-ar mai fi mers, pentru că regulile s-au schimbat”.

Năstase i-a spus lui Henman că primul său titlu de Masters din 1971 din sala Pierre de Coubertin de la Paris rămâne favoritul său. Premiul de $15.000 i-a venit la timp pentru sărbătorirea de după meci.

„Am locuit la Paris patru ani”, a spus Năstase care a fost președintele Federației Române de Tenis timp de opt ani până în 2008, ca și căpitan al echipelor românești de Cupa Davis și Fed Cup cu diferite ocazii. „Era orașul meu favorit la vremea aceea. Când am luat premiul în bani, a doua zi a trebuit să iau autobuzul, pentru că i-am cheltuit pe toți într-un club de noapte din Saint Germain”.

Năstase și-a consolidat titlul cu victorii consecutive la Barcelona (1972) și Boston (1973), învingând o mulțime de legende ale tenisului ca Stan Smith, Jimmy Connors, Manuel Orantes și John Newcombe printre alții. Dar dacă-l întrebi despre Boston, ceea ce-și amintește este că arbitrul de scaun n-a apărut la unul din meciurile lui: „Au luat un tip din public și l-au așezat pe scaunul arbitrului!”.

În 1974, tentativa de a lua patru mastersuri la rând l-a dus „Down Under”, pe terenurile cu iarbă de la venerabilul Kooyong Club din Melbourne. A venit la turneu de pe poziția a 10-a în clasament și iarba nu era suprafața favorită, dar a fost neînvins în grupă și l-a eliminat în semifinală pe starul australian John Newcombe, aflat pe poziția a doua. „Dar apoi am pierdut la Guillermo Villas în finală”, a spus Năstase, înghițind în sec la amintirea înfrângerii în cinci seturi. „Iarba era foarte lentă, mingile erau cam grele ... era ca și cum am fi jucat pe zgură”.

În anul următor, 1975, turneul a avut loc în Suedia, unde un tânăr Bjorn Borg, atunci de doar 19 ani, dar deja numărul 2 mondial, era favoritul local. Năstase, în vârstă de 29 de ani, i-a dat o lecție tânărului Borg în finală, câștigând trei seturi în doar 65 de minute. După meci, Năstase le-a spus reporterilor: „N-am fost vreodată atât de concentrat în 29 de ani. De acum încolo încerc să nu mai glumesc. Cât de mult va fi posibil, oricum. Îmi dau seama că nu e bine pentru joc”.

„Glumele” la care se referea fuseseră într-un meci din grupă după care atât el, cât și adversarul, Arthur Ashe, fuseseră descalificați. Năstase servise repede cel puțin o dată, dar fusese și avertizat repetat pentru întreruperi. La un moment dat, s-a prefăcut că servește de patru ori, întrebându-și adversarul: „Sunteți pregătit, Mr. Ashe?”. În cele din urmă, Ashe a plecat de pe teren ca protest față de clovneriile lui Năstase și a fost descalificat. Câteva clipe mai târziu, Năstase a fosr și el descalificat. Dacă Ashe ar fi rămas pe teren ar fi câștigat meciul. După acel dezastru, Năstase a spus: „Eu greșesc mereu. De ce trebuie să spun ceva?”.

„A fost greșeala mea”, i-a spus Năstase lui Henman despre povestea cu Ashe. „Jack Kramer era președintele ATP la vremea aceea. M-am dus la el a doua zi și m-am scuzat. Le-am spus că fusese greșeala mea și că trebuie să-i dea meciul lui Ashe. Niciun alt jucător n-ar fi făcut așa ceva. Vezi, nu am fost mereu atât de Nasty”.