Începe Turneul Campionilor: Nadal, Thiem, Tsitsipas și Rublev vor evolua duminică

de A.I.     HotNews.ro
Duminică, 15 noiembrie 2020, 11:00 Sport | Tenis


Rafael Nadal
Foto: JB Autissier / Panoramic / Bestimage / Profimedia
A 51-a ediție a Turneului Campionilor va debuta duminică, în O2 Arena din Londra, în prima zi de întreceri putând fi văzuți (din fața tv-ului, nu vor fi spectatori) Rafael Nadal, Dominic Thiem, Stefanos Tsitsipas și Andrey Rublev.

Meciurile zilei:

Dominic Thiem vs Stefanos Tsitsipas (de la ora 16:00)

Rafael Nadal vs Andrey Rublev (de la ora 22:00)

Meciuri directe:

Thiem vs Tsitsipas 4-3

Întâmplarea face ca ultima întâlnire directă să fie chiar în finala Turneului Campionilor din 2019, atunci când elenul s-a impus în trei seturi, 6-7(6), 6-2, 7-6(4). Este de altfel singurul meci disputat în condiții de hard indoor între cei doi jucători.

Nadal vs Rublev 1-0

Ibericul și rusul s-au întâlnit o singură dată, la US Open în 2017, iar Nadal avea să se impună în trei seturi, scor 6-1, 6-2, 6-2. Rafa cucerea titlul la New York la acea ediție a Grand Slam-ului de la Flushing Meadows.

S-au schimbat multe de atunci, Rublev devenind între timp un adversar redutabil. De altfel, 2020 a fost unul foarte bun pentru Andrey: are 5 titluri câștigate - Doha, Adelaide, Hamburg, St. Petersburg și Viena.

Grupa "Tokyo 1970"

Novak Djokovic (1)
Daniil Medvedev (4)
Alexander Zverev (5)
Diego Schwartzman (8)

Grupa "Londra 2020"


Rafael Nadal (2)
Dominic Thiem (3)
Stefanos Tsitsipas (6)
Andrey Rublev (7)

* Primii doi clasați din cele două grupe se vor califica în semifinale, acolo unde se va juca după sistemul locul unu dintr-o grupă vs locul doi din cealaltă grupă. Meciurile de la Turneul Campionilor se joacă după regula cel mai bun din trei seturi.

De știut:
  • În România, Turneul Campionilor poate fi urmărit în direct pe Eurosport.
  • Ediția cu numărul 51 la simplu, 46 la dublu.
  • Se dispută pe hard indoor în O2 Arena.
  • Ultimii campioni: Stefanos Tsitsipas (simplu), Pierre-Hugues Herbert / Nicolas Mahut (dublu).
  • Ilie Năstase a câștigat de 4 ori prestigiosul turneu de pe final de sezon: 1971, 1972, 1973 și 1975.
  • La dublu, competiția a fost câștigată și de Horia Tecău: în 2015, împreună cu partenerul Jean-Julien Rojer (într-o finală contra lui Florin Mergea și Rohan Bopanna).
  • Este ultima ediție care se va disputa la Londra, de anul viitor Turneul Campionilor urmând să fie găzduit de Torino ("Pala Alpitour", 16.000 de locuri).
  • Jucătorul cu cele mai multe titluri (6): Roger Federer (2003, 2004, 2006, 2007, 2010, 2011). Este urmat de Novak Djokovic, Ivan Lendl și Pete Sampras (toți cu câte 5). Doar sârbul mai este însă jucător activ.
    • Jucători importanți care nu au câștigat niciodată Turneul Campionilor: Rafael Nadal, Jim Courier, Rod Laver, Arthur Ashe, Mats Wilander, Michael Chang, Carlos Moya, etc.
    O2 Arena - Date tehnice

    Coordonate - 51°30′10.79″N 0°0′11.28″E.
    Cea mai apropiată stație de metrou:
    North Greenwich.
    Arena a fost construită între 2003 si 2007.
    Arhitect: HOK Sport.
    Locatie: Greenwich Peninsula, Londra, SE10.
    A fost inaugurată pe 24 iunie 2007.
    De-a lungul timpului, în "O2 Arena" au avut loc multe concerte, nume importante cântând aici: Muse, Simply Red, Led Zeppelin etc.
    Înălțime: 52 de metri.
    Înălțimea stâlpilor de oțel:
    100 metri.
    Capacitate:
    20.000 de locuri la concerte.
    Dispune, printre altele, de 11 săli de cinema și două săli de concerte.
    Costuri de construcție: £100m.








    Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















    2070 vizualizari

    • 0 (2 voturi)    
      mda... (Duminică, 15 noiembrie 2020, 13:12)

      ..13 [utilizator]

      vedem campionii, o cladire impresionanta dar mult gol de jur imprejurul lor - mare pacat.

      Insa ne asteapta niste meciuri fantastice.


    Abonare la comentarii cu RSS

    ESRI

    Top 10 articole cele mai ...



    Hotnews
    Agenţii de ştiri

    Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



    powered by
    developed by