În dimineața după ce a câștigat al 13-lea trofeu la French Open și a egalat recordul de 20 de titluri de Grand Slam, Rafael Nadal a avut multe de făcut și foarte puțin timp. După o sesiune foto pe terasa hotelului cu Coupe des Mousquetaires, a plecat cu mașina spre aeroport și a vorbit cu garda jos via Zoom pentru ATPTour.com.
Ți-ai impus autoritatea la Paris câștigând din nou la Paris, dar de această dată în condiții total nefavorabile?
Să-mi impun autoritatea nu este ce urmăresc cu adevărat. Am jucat un turneu foarte bun având în vedere condițiile, făcând pași înainte în fiecare zi. Am jucat un meci foarte bun în finală când a trebuit. Simplu, în fiecare zi am jucat suficient de bine ca să câștig meciul.
Te-ai gândit că poate nu vei câștiga în acest an?
De fiecare dată când vin la Paris nu mă gândesc că voi câștiga. Sosesc animat că poate o voi face, dar știind că cel mai probabil rezultat este că nu voi reuși. A câștiga nu este normal și sunt mereu conștient de asta. Așa cum am spus din prima zi, în acest an am jucat la cel mai potrivnic Roland Garros, întâi din cauza condițiilor, apoi pentru că pregătirea mea a fost practic inexistentă ca turnee.
De unde a venit planul de abordare a finalei cu Djokovic în acest mod?
Ultimul meu meci cu el pe zgură a fost anul trecut la Roma. Atunci veneam sub auspicii foarte proaste și am jucat foarte bine. L-am folosit ca un fel de referință. Am venit cu o idee mai mult sau mai puțin clară a ceea ce voiam să facem. Apoi a venit partea cea mai complicată: punerea în practică. Din fericire, ieri a fost una din acele zile în care am putut s-o fac. Am simțit jocul foarte bine și totul a ieșit perfect.
Din prima zi, în ciuda înfrângerii în sferturi la Roma, ambianța a dat greutate unui mesaj interesant: marea diferență dintre Foro Italico și Philippe Chatrier.
La Roma am câștigat de nouă ori, și acolo mă simt bine. Chatrier e un teren dificil, foarte mare. Sunt dimensiuni uriașe. Totuși există ceva intangibil. Când ai jucat de multe ori bine într-un loc, e mai ușor s-o faci. Este o extra-încredere în sine și asta are o influență decisivă.
După ce ai câștigat finala ai spus că ai petrecut câteva luni dificile. La ce te refereai?
La nivel social toți am trăit continuu cu probleme. La nivel personal este adevărat că după lockdown am trecut printr-o perioadă foarte proastă, corpul meu nu a răspuns la cel mai bun nivel, am avut multe zile în care nu m-am putut antrena decât foarte puțin, cu senzații neplăcute în trup. Toate acestea, pe lângă antrenamente fără un țel precis, au făcut lucrurile foarte rele.
Cum te-a afectat ce se petrece în lume?
Am fost deprimat, dar asta e senzația generală în lume. Suntem într-o situație tristă. Nu poți să trăiești clipe cu oamenii cu care ai vrea s-o faci. Totul e mai neplăcut și nu poți să te detașezi de ceea ce se petrece în lume, știind și că suntem într-o situație proastă în Spania. Este normal să suferi pentru ce se întâmplă. Au mai fost pandemii în trecut, dar nu în istoria recentă. Chiar și așa, am fost concentrat și am avut atitudinea necesară când a trebuit. Este lucrul de care sunt cel mai mulțumit în întreg turneul.
Dar „bula”? Ai fost închis în ea cu Carlos Moya și Rafael Maymo mai bine de două săptămâni.
Personal mi-a fost mai greu decât lor. Sunt o persoană căreia îi place mai mult să fie cu alții. Carlos a avut mereu abilitatea de a trece singur peste asta, ca și Rafa. Pentru mine e ceva mai greu. Zilele mi s-au părut mai lungi decât lor, dar am redescoperit lucruri pe care le uitasem. Sunt trei ani de când am pus mâna pe un controller PlayStation și ne-am jucat mult unul cu altul. Am citit și ultimele știri și am văzut seriale trăznite ca să ne treacă timpul.
A fost dificil să joci fără suporteri?
Cel puțin a existat o atmosferă, în comparație cu Roma. Ieri au fost oameni la finală pentru prima oară. Familia și echipa mea au fost în lojă. Aceasta a schimbat puțin perspectiva. La Roma, întreaga arenă a fost goală, o situație mult mai dificilă.
Ai fost copleșit de reacțiile de după victorie?
Nu știu cum a fost deoarece nu prea am avut timp să mă uit la ceva. În plan sportiv este limpede că am reușit ceva semnificativ: să câștig unul din cele mai importante turnee din lume de 13 ori și să-l egalez pe Federer cu 20. Am vorbit despre asta mult timp, mai ales cu voi, jurnaliștii. Am reușit să egalez un record care părea imposibil.
Deci poți să spui deschis că ești cel mai bun din istorie?
Numerele trebuie analizate de oameni care au o bună cunoaștere a istoriei tenisului. Cinstit, pentru mine nu contează prea mult. Sunt fericit cu cariera mea. În acest moment este limpede că sunt unul din cei doi. Vom vedea ce se va întâmpla în următorii câțiva ani: ce va face Djokovic, ce va face Federer când va reveni și ce voi continua eu. Dacă totul va merge bine, vom avea timp să analizăm când carierele noastre se vor fi încheiat.
Federer a fost printre primii care te-au felicitat...
Federer și cu mine avem o relație foarte bună de mulți ani. Avem multă admirație unul pentru celălalt. Am împărțit multe din cele mai importante momente ale carierelor noastre concurând unul cu altul până la punctul de a crea o rivalitate care a depășit granițele tenisului. Prețuim și apreciem asta într-un mod special. Să-l ajung la 20 înseamnă mult, este o mare onoare. Este un lucru minunat.
Se poate avea o relație bună când concurezi pentru același lucru?
Ca întotdeauna, terbuie să privești lucrurile în perspectivă. Jucăm tenis, nimic mai mult. Viața e mai plăcută când ai o relație bună cu rivalii. Să mergi în vestiar într-o atmosferă pozitivă, vorbind cu ceilalți, face viața mai plăcută la turnee decât dacă ai rivalități extreme.
Cu 20 de Grand Slams, ce mai e de câștigat?
Să continui să te bucuri de viața zilnică. În cele din urmă, sunt un om fericit. Viața mi-a zâmbit până acum. Nu știu ce mi-a mai rămas de câștigat, dar atracția este de a continua să merg înainte. Dacă nu ai acest entuziasm, este timpul să te apuci de altceva. Cât timp îl am, trebuie să continuu să muncesc din greu în fiecare zi ca să am șanse de a concura la cel mai înalt nivel.
Înainte de deschidere la Roma, în 2014, ai spus că Bjorn Borg s-a retras la 26 de ani, deși era un campion excepțional. Cum menții flacăra arzând la 34?
Ca oricine, am avut vremuri bune și unele rele, momente de entuziasm și momente de deziluzie, mai ales când erau mai multe probleme fizice decât normal. Am fost norocos să am un cerc fantastic în jurul meu, familia și echipa care au fost cu mine întreaga carieră. Am o personalitate stabilă, nu sunt supraexcitat când lucrurile merg bine și nici nu sunt excesiv de negativ când ele merg rău. Aceasta mă ajută să experimentez lucruri cu mintea împăcată ca să pot continua. Până la urmă, totul revine la ceva simplu: pasiunea cu care te-ai născut.
Ce simți că vei face când vei ajunge la Mallorca?
Să revin puțin la o viață normală. Să mă întorc acasă și să am senzația de libertate. Să joc golf, să vizitez academia... Să trăiesc o viață puțin mai normală decât în aceste ultime 20 de zile și să mă văd cu oameni cu care n-am putut s-o fac în tot acest timp.
Ce-ți mai rămâne de făcut în 2020?
Astăzi mai mult decât oricând, deciziile trebuie luate la calm, analizând bine toate situațiile. Am nevoie de puțin timp ca să știu care-mi va fi programul.
