Grecul Stefanos Tsitsipas s-a calificat pentru prima oară în semifinalele turneului de la Roland Garros, după ce l-a învins, miercuri, pe rusul Andrey Rublev, scor 7-5, 6-2, 6-3.

HotNews.roFoto: Hotnews

Tsitsipas (6 ATP și al cincilea favorit) a avut nevoie de o oră și 56 de minute pentru a obține victoria în fața locului 12 mondial.

În penultimul act de la Paris, Stefanos se va duela cu învingătorul partidei dintre Novak Djokovic (Serbia, principalul favorit) și Pablo Carreno-Busta (Spania/17).

În cealaltă semifinală se vor confrunta Rafael Nadal (Spania/2) şi Diego Schwartzman (Argentina/12).