Iga Swiatek continuă parcursul de senzație de la Roland Garros. Poloneza, aflată pe locul 53 mondial, s-a calificat în semifinalele competiției, după ce a învins-o pe Martina Trevisan (Italia, 159 WTA, venită din calificări), scor 6-3, 6-1.

HotNews.roFoto: Hotnews

Iga a avut nevoie de o oră și 19 minute pentru a câștiga partida.

Pentru un loc în finală, Swiatek se va duela cuNadia Podoroska (Argentina, 131 WTA, venită din calificări), care a produs surpriza și a eliminat-o pe Elina Svitolina (5 WTA și a treia favorită).

Iga a reușit performanța de a ajunge până în penultimul act al competiției fără a pierde vreun set. Ea le-a învins în două seturi pe Marketa Vondrousova (finalistă în 2019), Su-Wei Hsieh, Eugenie Bouchard, Simona Halep (campioană în 2018) și Martina Trevisan.

Mai au loc în sferturi:

Danielle Collins (SUA) vs Sofia Kenin (SUA/4)

Petra Kvitova (Cehia/7) vs Laura Siegemund (Germania)

Vezi aici ultimul punct al partidei dintre Swiatek și Trevisan: