Surpriză mare la Roland Garros: Victoria Azarenka, una dintre marile favorite, eliminată de ocupanta locului 161 WTA

de A.I.     HotNews.ro
Miercuri, 30 septembrie 2020, 15:01 Sport | Tenis


Victoria Azarenka
Foto: Rob Prange / Shutterstock Editorial / Profimedia
Finalistă la US Open și una dintre cele mai în formă jucătoare ale momentului, Victoria Azarenka (cap de serie numărul 10) a părăsit Roland Garros-ul în turul al doilea.

Fost lider mondial, Vika a câștigat în meciul de pe terenul Simonne Mathieu doar patru game-uri împotriva jucătoarei Anna Karolina Schmiedlova (131 WTA).

Câștigătoare în 2015 a turneului de la București, Schmiedlova s-a impus, scor 6-2, 6-2, după un meci care a durat o oră și 42 de minute.

Azarenka a avut procentaje catastrofale la serviciu (56% puncte câștigate pe primul, 38% pe al doilea), toate planurile fiindu-i date peste cap în primul rând de la lansare.

Apoi, Vika nu a reușit să facă niciun break în meciul de miercuri, cu toate că a avut cinci șanse. În plus, numărul erorilor neforțate spune multe despre evoluția sportivei din Belarus: 38.

Azarenka se afla pe partea de tablou a Simonei Halep, cele două putându-se întâlni în faza semifinalelor (același traseu virtual era valabil și pentru Serena Williams, cea care a abandonat înaintea partidei cu Tsvetana Pirkonkova).











Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3625 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by