​Mutat în toamnă din cauza pandemiei de coronavirus, turneul de la Roland Garros propune în acest an o rețetă financiară mult redusă pentru sportivii care-i vor călca pragul. Premiile au intrat la apă în 2020 dacă este să le comparăm cu ceea ce a fost în 2019. Ba, mai mult, învingătoarea de acum doi ani (Simona Halep) a primit un cec mult mai mare decât vor încasa marii campioni ai ediției în curs.

Roland GarrosFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Ce a fost în 2018

Ediția din 2018 a fost una pe care mulți dintre noi nu o vor uita vreodată. După două finale pierdute la Paris (2014 și 2017) și una la Australian Open (2018), Simona Halep avea să-și îndeplinească visul: se încorona campioană la Roland Garros.

La acel moment, organizatorii au acordat un cec în valoare de €2.200.000 pentru cei doi mari învingători: Simona Halep și Rafael Nadal. Era vorba de o creștere cu 4.76% a premiului față de cei care se impuneau în 2017.

Acum trei ani, Jelena Ostapenko a primit €2.100.000 după ce s-a impus pe zgura de pe Philippe Chatrier (ne aducem cu toții aminte, după o finală cu Simona Halep). Practic, învingătoarea din 2017 a încasat mai mult decât o va face sportiva care se va impune peste două săptămâni și câteva zile la Roland Garros.

Ca să mergem și mai departe cu calculele, trebuie să căutăm până la ediția din 2013 pentru a găsi un campion care a încasat mai puțin decât o vor face cei care se vor încorona în 2020.

În 2013, marii câștigători au plecat acasă cu €1.500.000, în timp ce campionii din 2014 erau deja deasupra peste ceea ce va fi în acest an: €1.800.000.

Creștere și in 2019

Tendința creșterii premiilor de la o ediție la alta a devenit un model de urmat pentru toate cele patru Grand Slam-uri. Parisul nu avea cum să rămână mai jos. Astfel, turneul din 2019 venea cu o mărire de 4.55% față de ediția în care Simona ridica trofeul deasupra capului (procentul respectiv este legat strict de premiul acordat campionilor de la simplu).

Ashleigh Barty a plecat acasă cu un cec în valoare de €2.300.000, la fel și Rafael Nadal (al 12-lea titlu la Paris).

Pandemia și tăierea de bugete

Ediția din 2020 a fost în mare pericol să nu se dispute, după modelul Wimbledon-ului. Francezii s-au mișcat însă rapid, au fost anulate o serie de alte turnee doar pentru ca Roland Garros-ul să aibă totuși loc într-un 2020 care a dat peste cap și lumea sportului.

Mutat între 27 septembrie și 11 octombrie, Grand Slam-ul de la Paris oferă premii totale mai mici decât la ediția din 2018.

Astfel, în 2020 premiile totale sunt în valoare de €38.000.000, în timp ce în 2018 au fost de €39.197.000. Ce să mai spunem despre 2019, cel care deține momentan recordul absolut: €42.661.000.

2019 vs 2020 - Cât de mult au scăzut premiile la Paris și care sunt tururile unde banii sunt mai mulți:

În dorința de a da o mână de ajutor sportivilor cu clasament slab și care au suferit cel mai mult pe durata pandemiei de coronavirus, organizatorii de la Roland Garros au mărit premiile față de 2019 în calificări și în turul 1 al Grand Slam-ului după cum urmează:

Turul I: €60,000 (+30.43%)

Q3: €25,600 (+6.67%)

Q1: €16,000 (+30.61%)

Q1 (turul I al calificărilor): €10,000 (+42.86%)

Cum stăm în fazele superioare:

Câștigător / Câștigătoare: €1,600,000 (-30.43%)

Finalist/ Finalistă: €800,000 (-32.20%)

Semifinale: €425,250 (-27.92%)

Sferturi: €283,500 (-31.69%)

Turul IV: €189,000 (-22.22%)

Turul III: €126,000 (-11.89%)

Turul II: €84,000 (-3.45% față de 2019)

Cum a evoluat valoarea premiilor totale la Roland Garros începând din 2011 încoace:

2020 - €38,000,000 (-10.93%)

2019 - €42,661,000 (+8.84%)

2018 - €39,197,000 (+8.88%)

2017 - €36,000,000 (+12.44%)

2016 - €32,017,500 (14.23%)

2015 - €28,028,600 (+12.03%)

2014 - €25,018,900 (+13.72%)

2013 - €22,000,000 (+17.53%)

2012 - $18,718,000 (+6.84%)

2011 - €17,520,000.