Simona Halep a declarat sâmbătă, după victoria din meciul cu Irina Begu, de la Praga, că se bucură de faptul că a ajuns în finală la primul turneu disputat după pandemia de coronavirus.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Ea a jucat bine (n.r. - până la 6-5 pentru Begu în setul I), domina meciul, eu nu jucam cel mai bun tenis. Era şi obosită. În opinia mea a fost un meci bun şi sunt foarte bucuroasă că l-am câştigat. Este întotdeauna greu să joci împotriva ei, este o jucătoare foarte bună. Probabil a fost mai obosită ca mine în setul al doilea, dar am avut şi eu nişte meciuri grele la început. Uneori este bine să joci meciuri lungi, alteori nu este, pentru că uneori prinzi ritmul, iar alteori oboseşti. Azi a fost un meci bun şi mă bucur pentru ea că a făcut semifinală aici.

Este un sentiment plăcut să joc finala la primul turneu. Finalele sunt întotdeauna dificile, nu mai contează ce ai făcut înainte, contează numai meciul de mâine. O să dau tot ce am mai bun pentru că vreau să câştig, dar nu o să fie uşor. Voi încerca să recuperez până mâine şi mă voi bucura de o nouă finală", a declarat Halep, la interviul de pe teren, potrivit News.ro.

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, s-a calificat în finala turneului de categorie WTA International de la Praga, după ce a învins-o, sâmbătă, în semifinale, pe Irina Begu, locul 82 WTA, cu scorul de 7-6(2), 6-3. Pentru Simona Halep este finala cu numărul 38 din carieră, a doua consecutivă. Ea are 20 de trofee în palmares.

Aceasta a fost a şaptea victorie a Simonei Halep împotriva Irinei Begu în tot atâtea jocuri.

În ultimul act, Simona Halep va evolua cu Elise Mertens din Belgia, locul 23 WTA şi cap de serie numărul 3, care a trecut, tot sâmbătă, în semifinale, cu 7-5, 7-6 (4), de sportiva cehă Kristyna Pliskova, locul 69 WTA.

Simona Halep vs Elise Mertens, confruntări directe:

2020, Australian Open: 6-4, 6-4 pentru Halep

2019, Doha (finala): 3-6, 6-4, 6-3 pentru Mertens

2018, Roland Garros: 6-2, 6-1 pentru Halep

2018, Madrid: 6-0, 6-3 pentru Halep

Citește și: WTA Praga: Simona Halep, în finală după un meci echilibrat cu Irina Begu (7-6, 6-3) / Duel cu Elise Mertens pentru titlu