​Organizatorii turneului WTA de la Praga au făcut public programul zilei de joi, una în care Simona Halep o va întâlni pe Barbora Krejcikova (24 de ani, 118 WTA) în turul al doilea.

HotNews.roFoto: Hotnews

Astfel, meciul dintre Halep și Krejcikova va fi al treilea de pe arena centrală, după confruntările dintre Eugenie Bouchard (330 WTA) vs Tamara Zidansek (72 WTA) și Magdalena Frech (174 WTA) vs Arantxa Rus (70 WTA).

Ziua de tenis începe pe central la ora 12:00, ora României. Simona ar putea intra pe teren undeva în jurul orei 15:00, dacă nu vor avea loc evenimente neprevăzute (meciuri maraton sau probleme cu vremea).

Imediat după partida Simonei, pe arena centrală va intra Irina Begu (82 WTA), sportiva noastră urmând să o întâlnească pe Leonie Kung (Elveția, 157 WTA) tot în turul doi al competiției.

De-a lungul timpului, Simona și Barbora s-au întâlnit o singură dată, tot pe zgură, chiar la turneul de la București. Se întâmpla în 2016, iar Halep se impunea în trei seturi, scor 3-6, 6-1, 6-1.

Meciul de joi, 13 august, dintre Halep și Krejcikova va fi în direct pe Digisport 2 și LiveText pe HotNews.ro.

Turneul de la Praga face parte din categoria International, are premii totale în valoare de $202.250, iar ultima câștigătoare este Jil Teichmann, din Elveția. Simona Halep este cap de serie numărul unu al competiției care are loc pe zgură.