​Organizatorii turneului de tenis de la Wimbledon vor oferi jucătorilor din circuitul profesionist premii în valoare totală de 10 milioane lire sterline (11 milioane euro), deşi competiţia londoneză de Grand Slam a fost anulată din cauza pandemiei de coronavirus, informează Reuters şi AFP.

WimbledonFoto: wimbledon.com

Responsabilii All England Lawn Tennis Club au precizat că banii vor fi distribuiţi unui număr de 620 de jucători şi jucătoare, cărora poziţiile din clasamentul mondial le-ar fi oferit posibilitatea să participe la calificări sau să evolueze direct pe tabloul principal de la Wimbledon.

Astfel, pentru probele de simplu masculin şi feminin, 256 de jucători care ar fi intrat direct pe tabloul principal vor primi fiecare câte 25.000 de lire sterline (27.940 euro), în timp ce alţi 224 care ar fi luat parte la calificări vor încasa câte 12.500 lire (19.970 euro).

De menţionat că la ediţia 2019 a turneului de la Wimbledon, câştigată la simplu feminin de românca Simona Halep, un jucător eliminat în primul tur a primit 45.000 de lire sterline (50.000 euro).

Vor fi oferite premii şi pentru turneul de dublu, câte 6.250 de lire pentru fiecare dintre cei 120 de jucători angajaţi. De asemenea, organizatorii vor oferi câte un cec de 6.000 de lire sterline pentru toţi cei 16 jucători în fotoliul cu rotile şi câte 5.000 de lire pentru fiecare dintre cei patru jucători de la categoria quad.

Aceste prime nu sunt cumulabile pentru jucătorii care ar fi evoluat atât la simplu cât şi la dublu, a precizat AELTC. Oficialii şi arbitrii internaţionali vor fi la rândul lor remuneraţi.

Organizatorii de la Wimbledon au decis să anuleze, la începutul lunii aprilie, ediţia din acest an a tradiţionalului turneu pe iarbă, din cauza pandemiei de coronavirus. Aceştia au fost, însă, prevăzători, încheind anterior o asigurare în valoare de circa 100 milioane de lire sterline, pentru situaţii neprevăzute care ar face imposibilă disputarea competiţiei, potrivit Agerpres.