​Tenismanul Novak Djokovic, nr.1 ATP, a calificat ca extreme şi imposibile condiţiile sanitare impuse la US Open, programat cu începere din data de 24 august la New York, epicentrul pandemiei de coronavirus din SUA, relatează AFP, potrivit Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Djokovic a declarat la canalul sârb Prva TV că a avut o discuţie cu conducătorii tenisului mondial în privinţa reluării sezonului, inclusiv US Open, dar condiţiile sanitare extreme ar putea împiedica desfăşurarea lui.

''Regulile care trebuie respectate pentru a fi admis acolo, pentru a juca pur şi simplu, sunt extreme, imposibile. Nu vom avea acces în Manhattan, noi vom trebui să dormim în hotelurile de la aeroport, pentru a fi testaţi de două sau trei ori pe săptămână. În plus, nu vom putea aduce decât o singură persoană la club, ceea ce este chiar imposibil. Vreau să spun că ai nevoie de un antrenor, un preparator fizic, apoi un kinetoterapeut.

Toate sugestiile lor sunt foarte riguroase, dar pot înţelege că din raţiuni financiare, din cauza contractelor existente, organizatorii vor ca evenimentul să aibă loc. Vom vedea însă ce se va întâmpla'', a declarat Djokovic, de trei ori câştigător la Flushing Meadows în 2011, 2015 şi 2018.

Cu o zi înainte, Rafael Nadal, învingătorul US Open din 2019, a declarat că nu ar participa dacă Grand Slam-ul de la New York ar avea loc în această săptămână.

Din cauza Covid-19, turneul de la Wimbledon a fost anulat, pentru prima oară de la al doilea război mondial, iar turneul Roland Garros a fost amânat pentru luna septembrie/octombrie.