„Nu cred că va juca atât (n.red. - 40 de ani). Are multe alte lucruri de făcut în viaţă, nu doar tenis. Acum este un jucător de tenis, dar vrea să facă şi alte lucruri şi are şi o familie. Aşa că eu cred că va mai juca 3 sau 4, cel mult 5 ani”, a spus Dijana Djokovic, mama lui Novak Djokovic, potrivit essentiallysports.com.
Djokovic se pregăteşte să revină pe terenul de tenis. Liderul ATP va participa la competiţia Adria Tour, care are scop caritabil.
La turneul desfăşurat în Belgrad (Serbia), Zadar (Croaţia), în Muntenegru şi Banja Luka (Bosnia), în perioada 13 iunie - 5 iulie, şi-au anunţat prezenţa şi Dominic Thiem, Alexander Zverev şi Grigor Dimitrov.
Jucătorul sârb şi-a petrecut pandemia în Marbella, Spania, informează Mediafax.
Djokovic vs Nadal 29-26
Djokovic - Federer 27-23.
Ierarhia titlurilor de Grand Slam:
1 Roger Federer 20
2 Rafael Nadal 19
3 Novak Djokovic 17.