Roger Federer a donat peste 5 milioane de dolari pentru opere de binefacere de la începutul acestui an, informează site-ul Tennisworld. Competiţiile de tenis au fost întrerupte de mai bine de două luni din cauza pandemiei de coronavirus.

HotNews.roFoto: Hotnews

Iniţial, Federer a contribuit cu 170.000 de dolari, sumă destinată Rally For Relief, care a luptat împotriva incendiilor de vegetaţie din Australia.

Pe 7 februarie, fundaţia lui Federer a organizat "Match For Africa 6" în oraşul sud-african Cape Town. Cu ajutorul lui Bill Gates, Rafael Nadal şi al actorului sud-african Trevor Noah, Federer a oferit un spectacol grandios în faţa a 50.000 de spectatori, colectând mai bine de 3 milioane de dolari pentru copiii săraci din Africa.

Jucătorul născut în oraşul Basel şi soţia sa Mirka au donat apoi un milion de dolari pentru a ajuta familiile afectate de coronavirus în Elveţia.

Federer a trecut de 5 milioane de dolari când a mai donat un milion pentru copiii africani săraci şi familiile lor. Graţie lui Federer, aproximativ 64.000 de africani vor beneficia de mese, informează Agerpres.