Simona Halep nu este optimistă cu privire la reluarea sezonului de tenis 2020. Lunga înterupere a circuitului de tenis a fost prelungită până la 13 iulie din cauza pandemiei COVID-19, care a aruncat întreaga planetă în criză.

HotNews.roFoto: Hotnews

New York, orașul care găzduiește US Open, se confruntă cu peste 149.000 de cazuri confirmate cu COVID-19. Cu toții avem în minte imaginile tragice ale mormintelor comune din metropola americană, ca urmare a multelor decese care îndoliază orașul.

Într-un interviu, Halep a vorbit despre îndoielile ei despre restul sezonului: „Cel mai rău scenariu din mintea mea este că acest an va fi anulat. Sunt sigură că această perioadă se va încheia, mai ales dacă vom asculta indicațiile de a sta acasă în siguranță. Cred că pauza va fi mai lungă, nu cred că vom reîncepe în iulie. N-am avut niciodată acest sentiment, așa că nu știu ce să aștept. Totuși, cel mai important lucru în tenis sunt picioarele. Trebui să continui să alerg și să-mi mențin activi mușchii, ca să mă pot mișca bine pe terenul de tenis”.

Între timp au venit informații oficiale despre turneul feminin de la Rogers Cup. Din cauza restricțiilor din Québec, turneul feminin a fost anulat. Întregul sezon american este în pericol, inclusiv US Open.

Așa sună comunicatul de presă de la Rogers Cup despre turneul de simplu feminin: „Ca urmare a măsurilor impuse de guvernul din Québec, Tennis Canada anunță amânarea Rogers Cup de la Montréal. Turneul va avea loc între 6 și 15 august, iar Montréal va găzdui evenimentul”. (Tennis World USA )