​Organizatorii turneului virtual de tenis de la Madrid, care înlocuieşte competiţia propriu-zisă suspendată din cauza pandemiei de coronavirus, au anunţat că printre participanţi se vor număra şi David Goffin, Karen Khachanov, Kristina Mladenovic şi Eugenie Bouchard, potrivit News.ro.

Karen KhachanovFoto: rolandgarros.com / Nicolas Gouhier / FFT

Anterior, şi-au anunţat participarea Rafael Nadal, Kiki Bertens, John Isner, Fiona Ferro, Angelique Kerber, Andy Murray, Lucas Pouille şi Carla Suarez Navarro.

Turneul de la Madrid, suspendat din cauza pandemiei de coronavirus, va fi înlocuit de o competiţie video, care va permite distribuirea sumei de 200.000 de euro pentru ajutorarea jucătorilor care se confruntă cu probleme, dar şi luptei împotriva Covid-19.

Astfel, Mutua Madrid Open Virtua Pro va reproduce competiţia de tenis în mod virtual şi va permite celor mai buni 16 jucători şi 16 jucătoare din lume să se înfrunte de acasă.

Mutua Madrid Open Virtual Pro va avea loc în perioada 27-30 aprilie.