Roger Federer și familia sa se află în izolare în Elveția, la Lenzerheide, în perioada pandemiei de coronavirus. Fostul lider mondial și soția Mirka sunt în căutări după ce au rămas fără bone pentru cei patru copii.

Numeroasa familie FedererFoto: tennisworldusa.org

Conform jurnaliștilor elvețieni de la Blick, marele campion a rămas fără bone pentru copiii săi, cele două surori care au ajutat din plin la creșterea celor două perechi de gemeni - Myla și Charlene (10 ani), Lenny și Leo (5 ani) - renunțând la munca pe care o făceau de ceva timp.

De altfel, cele două bone au putut fi văzute uneori și în loja marelui campion de la Basel, acestea călătorind destul de mult timp alături de fostul lider al ierarhiei ATP prin lume.

Ținând cont de faptul că pandemia de coronavirus a stopat orice meci din circuit, Roger și Mirka vor avea destul timp la dispoziție pentru a găsi alte bone pentru cei patru copii ai familiei.

VIDEO Imbrăcat în alb precum la Wimbledon, Roger Federer ne arată un exercițiu numai bun în izolare

Planurile lui Roger Federer în timpul Covid-19: La ediția viitoare de la Wimbledon va avea 40 de ani