​Pandemia de coronavirus a dat peste cap întreg sezonul de tenis, iar anularea competițiilor începând de la Indian Wells i-a grăbit retragerea din activitate unei sportive care și-a trecut în palmares două titluri de Grand Slam la dublu de-a lungul carierei.

HotNews.roFoto: Hotnews

În vârstă de 31 de ani, Vania King a anunțat pe site-ul WTA că practic a fost forțată de pandemia de coronavirus să se retragă din activitate.

Americanca intenţiona să se retragă cu prilejul turneului de la Charleston, dar pandemia a dus la suspendarea sezonului şi a încheiat cariera acesteia.

Vania King, campioană la dublu la Wimbledon şi US Open în 2010, alături de uzbeca Iaroslava Şvedova, anunţase încă din februarie că se va retrage la turneul său favorit, cel de la Charleston.

''Da, cred că sunt retrasă acum. Nu sunt sigură, nu ştiu, dar tehnic sunt retrasă'', a declarat King pentru site-ul WTA.

Vania King a cucerit un singur titlu WTA la simplu, în 2006, la Bangkok, cea mai bună clasare a sa fiind locul 50 în lume. La dublu, palmaresul său cuprinde 15 titluri, precum şi o clasare pe locul 3 mondial. Ultimul său titlu la dublu datează din 2016, când s-a impus la Shenzhen, alături de Monica Niculescu.

King a dezvăluit că intenţionează să se mute definitiv în Australia.

''Am iubit dintotdeauna Australia, de când eram tânără. Când m-am gândit să mă mut, Australia a fost singurul loc care mi-a venit în minte. Există mereu locuri în care îţi place să mergi în vizită, în vacanţă, dar nu poţi sta prea mult. Australia a fost mereu un loc în care am simţit că vreau să rămân. Am jucat anul acesta la Hobart, apoi la Melbourne, şi asta mi-a reafirmat dorinţa de a mă muta acolo'', a mărturisit Vania King, care a primit în urmă cu trei ani viză permanentă de rezident, informează Agerpres.