​Sorana Cîrstea a împlinit, marți, 30 de ani. Născută pe 7 aprilie 1990, la București, Sori a bifat cel mai bun rezultat din carieră la Roland Garros (sferturi, în 2009), iar locul 21 a fost cel mai bun ocupat în carieră. În plină pandemie de coronavirus, Cîrstea a avut un mesaj din care am avea cu toții de învățat câte ceva.

HotNews.roFoto: Hotnews

Într-o postare pe Instagram, Sorana ne îndemna pe toți să ne bucurăm și să fim mulțumiți cu ceea ce avem.

"Obișnuiam să fiu nefericită atunci când ratam un forehand. Acum aș da orice să ratez unul..." - Sorana Cîrstea.

Cel mai bun rezultat într-un turneu de Grand Slam îl reprezintă sfertul de finală jucat la Paris, la ediția din 2009. Mai are un tur 4 la Australian Open, în 2017.

În prezent, Cîrstea se află pe locul 75 în ierarhia WTA, iar de la începutul anului a câștigat din tenis $120.725. A adunat $5.571.192 în întreaga carieră.

Cel mai bun loc ocupat a fost poziția 21, pe 12 august 2013. În prezent, este antrenată de Carl Maes. A început tenisul la 4 ani, alături de mama Liliana. A câștigat un singur titlu WTA în carieră: Tashkent, 2008.

Orașele favorite sunt New York și Londra, iar idolul din tenis este Steffi Graf. Marele obiectiv al carierei: să pătrundă în TOP 10 mondial.