​Este pauză în circuitul mondial din cauza pandemiei de coronavirus, iar așa cum spunea și Mats Wilander această perioadă de întrerupere are și părțile ei bune. De ea vor profita sportivii care erau accidentați. Printre ei se numără și Simona Halep.

HotNews.roFoto: Hotnews

Accidentată la picior, Simona nu a participat la Doha (după ce a câștigat turneul de la Dubai), iar la Indian Wells declarase oricum forfait.

Pandemia de coronavirus a dat însă oricum peste cap întreg sezonul competițional, iar de la începutul lunii martie nu s-a mai jucat deloc tenis.

Într-o postate pe contul personal de Twitter, Halep a precizat că s-a refăcut din punct de vedere fizic, nu mai simte dureri la picior și a transmis și un sfat în perioadă de pandemie de Covid-19.

Mesajul transmis de Halep

"Am început să alerg, piciorul nu mă mai doare. Nu joc încă tenis, dar înseamnă mare lucru că mă pot antrena. Îmi lipseşte echipa mea, jucătorii, îmi lipsesc turneele, îmi e dor de toată lumea din circuit" - Simona Halep.

Despre pandemia de Covid-19

"Ştiu că e un pic greu pentru toată lumea în această perioadă, dar dacă vom sta acasă, dacă vom fi puternici şi optimişti, totul va fi bine. Abia aştept să pot călători din nou, să joc tenis din nou, să vă văd. Toate cele bune, să staţi în siguranţă şi bucuraţi-vă de timpul petrecut acasă" - Simona Halep.

WTA și ATP au anunțat că sezonul a fost suspendat cel puțin până pe 13 iulie 2020. Rămâne însă de văzut cum vor evolua lucrurile până atunci în plină pandemie de Covid-19.