​Unchiul și fostul anternor al marelui jucător spaniol spune că omul de afaceri și filantropul american Bill Gates i-a spus lui Rafa despre epidemia de COVID-19 din China când cei doi s-au întâlnit în Africa de Sud la începutul lui februarie pentru demonstrativul „Match in Africa”.

Federer, Trever Noah, Nadal, Bill GatesFoto: Tennis World USA

Conform cotidianului spaniol Marca, Toni Nadal a spus: „Nepotul meu, când juca în Africa de Sud în februrie, a vorbit cu Bill Gates și acesta i-a spus: ceea ce se întâmplă în China va deveni foarte complicat…

Nu știu dacă aceasta ne va schimba, deoarece ființa umană este predispusă la uitare și uităm repede, dar ar trebui să încercăm ceva. Până va exista un medicament sau un vaccin, vedem că situația este complicată. Vom trăi în nesiguranță și pericol până va fi stăpânită bine.

Scopul principal este să salvăm vieți și a fost ignoranță în sistemele politice din multe țări.Trebui să izgonim fanatismul politicienilor; ei trebuie să apere societatea, nu idealurile ei. Fanatismul este una din marile rele ale societății.

Marea problemă cu politica este că acoperă tot mai mult teren și ține experții în afara lui. Poți fi un bun membru al parlamentului, dar un prost administrator. Cred că politica trebui să lase multe lucruri pe mâinile expeților”, a vorbit Toni Nadal și despre impactul crizei asupra lui personal.

„Nu mă voi plânge, pentru că mulți oameni trec cu adevărat printr-o perioadă grea. Turneul din Mallorca nu este suspendat permanent, vom încerca să găsim noi date pentru a-l face în 2020, organizatorii se ocupă de asta.

Acum nu sunt cu minte la tenis, ultimul lucru la care mă gândesc este ce se va întâmpla cu turneul din Mallorca. Nu va mai fi Wimbledon, nu este îngrijorător, îngrijorător este că mor oameni.

Ne-am obișnuit să nu fim critici cu noi înșine; trebuie să începem să fim critici cu noi înșine, de aici putem începe să ne cerem să facem mai mult”. (Tennis World USA)