​Mark Knowles, membru în consiliul de conducere al ATP, a precizat cum s-a ajuns la decizia de a lua o pauză de șase săptămâni și cine au fost numele mari care au susținut din primul moment suspendarea evenimentelor din cauza pandemiei de coronavirus.

ATP logoFoto: atpworldtour.com

A fost întâi Indian Wells, iar apoi precum la piesele de domino au fost anulate rând pe rând toate turneele din următoarele săptămâni. ATP a anunțat într-un comunicat de presă că va fi luată o pauză de șase săptămâni, iar apoi în funcție de desfășurarea evenimentelor la nivel mondial se va ajunge la o nouă decizie.

Mark Knowles, membru în consiliul de conducere al ATP, a precizat că un rol important în anularea tuturor evenimentelor l-a avut BIG 3.

Roger Federer, Rafael Nadal și Novak Djokovic au fost într-o permanentă legătură cu conducerea ATP-ului.

Consiliul jucătorilor din ATP, condus de Novak, a făcut o recomandare de anulare a tuturor evenimentelor din tenisul mondial.

S-a ținut în primul rând cont de siguranța spectatorilor și a jucătorilor, dincolo de pierderile masive pe care organizatorii de turnee și ATP le înregistrează în aceste momente.

"Suntem foarte norocoși să-i avem pe acești trei tipi, Roger, Rafa și Novak. Ei s-au implicat de la început foarte mult. Trei dintre cei mai buni jucători din istorie participă activ la fiecare decizie luată.

De-abia operat la genunchi, ai crede că Roger ar fi putut să spună . Nici vorbă, el a fost primul care a dorit să se asigure că vom lua cea mai bună decizie pentru binele jucătorilor și a spectatorilor" - Mark Knowles, membru în consiliul de conducere al ATP.

Soluția de avarie contra coronavirusului: Când va avea loc turneul de la Roland Garros

Roland Garros: Jucătorii, nemulțumiți de modul de comunicare a amânarii Grand Slam-ului / Ce a spus Sorana Cîrstea