În plină criză provocată de coronavirus, tenisul mondial și-a închis terenurile, iar fiecare se pregătește pe unde și cum poate. Organizatorii de la Wimbledon au ieșit cu o poziție oficială despre ediția din acest an a întrecerii de la All England Club, iar toate variantele sunt luate în calcul.

WimbledonFoto: wimbledon.com

Oficialii de la All England Club monitorizează cu atenție tot ceea ce se întâmplă în lume, iar orice plan este în picioare, în funcție de evoluția evenimentelor la nivel mondial.

S-a vorbit pentru prima dată despre anulare

Britanicii țin mult la turneul lor de Grand Slam, dar sănătatea spectatorilor și a jucătorilor este cea mai importantă. A fost pentru prima dată în acest an când s-a vorbit la nivel al oficialilor despre anularea Wimbledon-ului.

Organizatorii sunt pregătiți pentru orice scenariu, dar anularea este din ce în ce mai serios luată în calcul. Pe timp de pace, Wimbledon-ul nu și-a închis niciodată porțile, ediția din 2020 putând fi prima anulată.

Decizia finală va fi în mâinile autorităților britanice, organizatorii de la Wimbledon precizând că vor face așa cum li se va cere și cum va fi mai bine pentru toată lumea.

Spencer Gore (în 1877) a fost primul câștigător de la Wimbledon. De la acel moment, au fost doar două perioade în care Grand Slam-ul londonez nu și-a deschis porțile: între 1915 și 1918 (din cauza Primului Război Mondial) și între 1940 și 1945 (din cauza celui de-al doilea Război Mondial).

Și la Paris terenul este pregătit pentru o anulare

Veștile nu sunt (și nici nu aveau cum să fie) grozave nici de la Paris. Guy Forget (directorul turneului) a discutat cu jurnaliștii de la L'Equipe despre ce s-ar putea întâmpla cu Grand Slam-ul de pe "terre battue".

"Cred că prioritatea numărul unu este sănătatea spectatorilor și a sportivilor. Luăm în calcul și studiem fiecare posibilitate. Pot să vă asigur de un lucru, decizia finală nu va aparține Federației Franceze de Tenis, ci doar Guvernului", a precizat Guy Forget.

Nadal, Thiem, Djokovic și Federer, marii perdanți

Sigur, multe se mai pot întâmpla în următoarea perioadă, dar dacă cele două Grand Slam-uri europene nu vor avea loc în 2020 există în mod evident o listă a marilor perdanți.

Rafael Nadal ar fi principalul afectat de o eventuală anulare a Roland Garros-ului: este principalul favorit al întrecerii indiferent de locul pe care îl ocupă în ierarhia mondială. Are 12 titluri cucerite pe zgura fierbinte de la Paris, iar principalii săi contracandidați sunt Dominic Thiem și Novak Djokovic.

Dacă trecem la Wimbledon, aici lucrurile se schimbă puțin, iar în peisaj apare un alt posibil perdant: Roger Federer. Sigur că elvețianul se află acum într-o perioadă de refacere după operația suferită la genunchiul piciorului drept, dar el tot rămâne unul dintre principalii favoriți la cucerirea trofeului.

Cu un Djokovic aflat într-un an de grație în 2019, Roger a reușit în finala de anul trecut de la Londra să fie la un vârf de ac de titlul cu numărul nouă de la All England Club. Elvețianul a avut serviciul și 40-15 (două mingi de meci) în decisiv, însă a pierdut până la urmă dramatic victoria în favoarea lui Djokovic.

Federer a arătat însă că are armele necesare pentru a se mai impune încă o dată pe iarba londoneză. Alături de elvețian, un alt posibil perdant este, desigur, tocmai adversarul elvețianului din finala de anul trecut, Novak Djokovic (de altfel, sârbul este favorit indiferent de suprafața pe care se joacă).

Ierarhia titlurilor de Grand Slam este mai strânsă ca niciodată, iar coronavirusul poate juca un rol important în modificarea sau nu a clasamentului all-time.

1 Roger Federer 20

2 Rafael Nadal 19

3 Novak Djokovic 17.