Sorana Cîrstea (69 WTA) a trecut de rusoaica Margarita Gasparyan (107 WTA), în primul tur al calificărilor din cadrul turneului Premier de la Dubai.

HotNews.roFoto: Hotnews

Cîrstea a câștigat cu 6-4, 6-3, după o oră și 30 de minute de joc. Românca a avut nevoie de șase mingi de meci pentru a pune capăt partidei, toate în ultimul game, pe propriul serviciu.

În runda a doua, Cîrstea va avea o misiune extrem de dificilă, urmând să o întâlnească pe germana Julia Goerges (31 WTA), principala favorită în calificări. Goerges a trecut în primul tur de italianca Camila Giorgi (100 WTA), scor 6-2, 6-4.

Cîrstea și Goerges s-au duelat de cinci ori de-a lungul timpul, iar jucătoarea din Germania conduce cu 3-2 la meciurile directe. Ultimele două confruntări au fost câștigate de Goerges, scor 4-6, 6-4, 6-4 în 2019, în optimi la Luxemburg, și 6-1, 7-5 în 2014, în primul tur la Stuttgart.

În turul al doilea al calificărilor de la Dubai este calificată și Ana Bogdan (90 WTA), care o va întâlni pe chinezoaica Shuai Zhang (32 WTA), cap de serie numărul doi.

Turneul de la Dubai se va juca în perioada 17-22 februarie, iar Simona Halep va fi cap de serie numărul 1. Competiția face parte din categoria Premier și este dotată cu premii de $2,643,670.

La Dubai se vor afla pe tabloul principal jucătoare de top precum Karolina Pliskova (3 WTA), Elina Svitolina (4 WTA), Belinda Bencic (5 WTA), Sofia Kenin (7 WTA), Kiki Bertens (8 WTA) sau Aryna Sabalenka (13 WTA).

În 2019, turneul din Emiratele Arabe Unite a fost câștigat de Belinda Bencic. Simona Halep s-a impus la ediția din 2015.

Ultimele campioane de la Dubai:

2019 Belinda Bencic

2018 Elina Svitolina

2017 Elina Svitolina

2016 Sara Errani

2015 Simona Halep

2014 Venus Williams

2013 Petra Kvitova