Echipa României a pierdut în urma meciului de dublu confruntarea cu Rusia din play-off-ul FedCup. Chiar dacă făcea parte din cuplul anunțat inițial de Florin Segărceanu, Raluca Olaru (una dintre cele mai bune jucătoare de dublu ale țării noastre, care urma să facă echipă cu Irina Bara) a fost schimbată în ultimul moment cu perechea Gabriela Ruse/Jaqueline Cristian. La o zi după înfrângere, jucătoarea în vârstă de 30 de ani a oferit lămuriri prin intermediul unei postări pe Instagram.

Raluca OlaruFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

"Pentru toți cei care au urmărit cu sufletul la gură meciul nostru de FedCup de ieri, de la Cluj, mă simt datoare să clarific ce s-a intâmplat.

După victoria lui Jaqueline Cristian, exact înainte să merg la încălzirea pentru dublu alături de Irina Bara, am simțit o durere puternică la spate și am rămas cu el înțepenit. Îmi era foarte greu să mă mișc și mi-am dat seama că cel mai probabil nu sunt aptă să joc. Scorul era, bineînțeles, foarte important, echipa se baza pe mine. I-am spus domnului Florin Segărceanu, pentru că știam că in momentele acelea trebuia să anunțe echipa arbitrului, iar dumnealui a avut doar 5 minute să ia o decizie într-un moment critic și să aleagă cea mai bună variantă de înlocuire.

Îmi pare extrem de rău că nu am putut să joc alături de Irina Bara și poate să aducem punctul decisiv Romaniei. Mi-am dorit foarte mult asta!

Vreau să le felicit pe fetele din echipă, pentru cât de unite au fost toată săptămâna. Un mare Bravo! pentru Ana Bogdan si Jaqueline Cristian, pentru cum au luptat și ce au arătat pe teren! Am spus de la început că am încredere în ele (toate) și s-a dovedit că am avut de ce, bravo fetelor!

Nu în ultimul rând, vreau să mulțumesc întregii echipe și vouă, celor care ne-ați susținut cu sufletul din tribună (și nu numai)! Ați creat din nou o atmosferă de neuitat, sunteți cei mai tari!!!", a scris Raluca Olaru, pe Instagram.

Echipa României a fost învinsă de Rusia, cu scorul general de 3-2, în întâlnirea desfăşurată la Cluj-Napoca, şi a ratat astfel calificarea la turneul final al FedCup, care va avea loc între 14 şi 19 aprilie, la Budapesta.

România va juca acum un play-off pentru a rămâne în Grupa Mondială a Fed Cup.

S-ar putea să te mai intereseze și: