​Jucătoarea Ana Bogdan a postat duminică, pe Facebook, un mesaj după întâlnirea de Fed Cup de la Cluj-Napoca, pierdută de România în faţa Rusiei, ea precizând că alături de colegele sale a luptat cu sufletul şi că acesta “este doar începutul”, potrivit News.ro.

Ana BogdanFoto: Romania FedCup Team / cristinahutu.com

“Mulţumim, Cluj! Mulţumim, România! Am luptat cu sufletul, am fost uniţi şi ne-am dăruit întru totul acestor zile. Nu s-a sfârşit, ci cred ca este doar începutul. Vă mulţumim pentru toată energia pe care ne-aţi dat-o şi pentru faptul ca aţi trăit intens fiecare clipă alături de noi! To be continued... Win or lose, it’s how you play the game”, a notat Ana Bogdan.

Echipa României a fost învinsă de Rusia, cu scorul general de 3-2, în întâlnirea desfăşurată la Cluj-Napoca, şi a ratat astfel calificarea la turneul final al Cupei Federaţiei, care va avea loc între 14 şi 19 aprilie, la Budapesta.

România va juca acum un play-off pentru a rămâne în Grupa Mondială a Fed Cup.