Tenisul masculin în era „Celor Trei Mari”. Dar care sunt jucătorii care i-au învins pe toți de mai multe ori?

de A. Th. C.     HotNews.ro
Joi, 6 februarie 2020, 0:10 Sport | Tenis


Big Three
Foto: Twitter
​Triumful lui Novak Djokovic la Australian Open nu a fost doar al optulea său titlu la Melbourne și al 17-lea în turneele de Mare Șlem, ci și al 13-lea titlu similar consecutiv câștigat de unul din „Cei Trei Mari”: Roger Federer, Rafael Nadal și Novak Djokovic. Ei domină autoritar circuitul de 15 ani, dar nu sunt invincibili.

Este a doua cea mai lungă serie de titluri majore pe care cei trei o au în comun în carierele lor înțesate de recorduri, prima fiind cea dintre 2005 și 2009, când triumviratul tenisului a câștigat 18 titluri de Mare Șlem la rând. Pe atunci, Djokovic începea cursa de urmărire a zeilor din Elveția și Spania pentru a li se alătura pe muntele Olimp al tenisului, sârbul câștigând primul său titlu, Federer triumfând în 11 și Nadal în celelalte 7.

Așa cum ilustrează tabelul de mai jos, dominația lui Djokovic, Nadal și Federer în tenisul masculin a fost zdrobitoare. Din 2005, cei trei jucători aflați acum pe locurile 1, 2 și 3 în lume, au câștigat 52 din cele 61 de turnee de Mare Șlem, permițând doar altor cinci jucători să guste din glorie în timpul domniei lor colective de 15 ani.




Dominic Thiem tocmai a simțit din nou: ca să câștigi un turneu de Grand Slam trebuie să- l învingi cel puțin pe unul dintre ei. Și nu e ușor. Dar nu este imposibil, iar palmaresul lui Thiem îi poate da motive de optimism: i-a bătut pe toți, și nu doar o dată. Și nu este singurul. Iată care sunt jucătorii cu mai multe victorii în fața „Celor Trei Mari”:

Stan Wavrinka (12): Federer 3, Nadal 3, Djokovic 6. Așa a adunat trei titluri de Mare Șlem. Dacă ar fi jucat în altă eră, ar fi putut domina tenisul o vreme.

Tomas Berdych (13): Federer 6, Nadal 4, Djokovic 3. Nu mulți pot spune asta la sfârșit de carieră în era aceasta, dar cehul are numărul lui Federer. Finalist la Wimbledon și număr 4 la un moment dat, a fost respectat în circuit - inclusiv de cei trei.

Dominic Thiem (14): Federer 5, Nadal 5, Djokovic 4. Este singurul jucător din circuit cu viitorul în față. De aceea, poate fi văzut ca moștenitor al tronului.

Lleyton Hewitt (14): Federer 9, Nadal 4, Djokovic 1. Poate că e și datorită faptului că el era în top când Cei Trei Mari erau la începuturi de cariere. Dar tot a făcut treabă bună în fața lor.

Wilfried Tsonga (16): Federer 6, Nadal 4, Djokovic 6. Steaua i-a mai apus din cauza accidentărilor la genunchi, dar a avut forța să le spargă apărările. A fost un jucător de primă mână la vremea lui.

Juan Martin del Potro (17): Altă forță extraordinară măcinată de accidentări și un talent ieșit din comun. A fost temut de toți adversarii, inclusiv de Cei Trei Mari.

Andy Murray (29): Federer 11, Nadal 7, Djokovic 11. Se poate spune că n-a rezistat la efortul fizic de a-i înfrunta și învinge. Nimeni nu i-a învins de mai multe ori. Și nici nu le- a furat locul 1. Doar Murray. La cât de bun a fost, sperăm să-l vedem din nou în formă. (Tennis Head)






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3907 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by