Dominic Thiem (5 ATP) a condus cu 2-1 la seturi, a avut la un moment dat șase game-uri la rând câștigate și a arătat că are armele necesare pentru a-l învinge pe Novak Djokovic (2 ATP). Campionul de la Australian Open a rămas însă același ca anul trecut. Sârbul a profitat de o dublă greșeală a austriacului la 4-3 în setul al patrulea, a făcut break, și-a recăpătat încrederea și a reușit să întoarcă soarta partidei. Djokovic s-a impus după o finală memorabilă de patru ore, scor 6-4, 4-6, 2-6, 6-3, 6-4, obținând al optulea trofeu la Australian Open și al 17-lea de Grand Slam din carieră.

HotNews.roFoto: Hotnews
  • Djokovic rămâne astfel neînvins în finalele de la Australian Open. A ajuns de opt ori în ultimul act și a cucerit trofeul de fiecare dată (2008, 2011, 2012, 2013, 2015, 2016, 2019, 2020).
  • Grație succesului de la Australian Open, Novak Djokovic a revenit pe primul loc în clasamentul ATP, detronându-l pe Rafael Nadal. De-a lungul carierei, sârbul a petrecut în fotoliul de lider mondial 275 de săptămâni, dintre care 122 consecutive.
  • Novak Djokovic, titluri de Grand Slam (17): Australian Open (2008, 2011, 2012, 2013, 2015, 2016, 2019, 2020), Roland Garros (2016), Wimbledon (2014, 2015, 2018, 2019), US Open (2011,2014, 2015, 2018).
  • Dominic Thiem a fost atât de aproape de primul Grand Slam al carierei, dar s-a ales doar cu o altă finală pierdută. Precedentele două au fost la Roland Garros și a fost învins de fiecare dată de Rafael Nadal, regele zgurii pariziene: 6-4, 6-3, 6-2 în 2018 și 6-3, 5-7, 6-1, 6-1 în 2019.
  • Thiem va urca pe locul 4 în ierarhia mondială, poziție pe care s-a mai aflat în trecut (este cea mai bună clasare a carierei).

Vezi mai jos rezumatul finalei Dominic Thiem vs Novak Djokovic:

Jucătorii cu cele mai multe titluri la Australian Open:

Novak Djokovic 8

Roger Federer 6

Roy Emerson 6

Andre Agassi 4

Jack Crawford 4

Ken Rosewall 4

Clasamentul turneelor de Grand Slam:

1 Roger Federer 20 de titluri

2 Rafael Nadal 19

3 Novak Djokovic 17

4 Pete Sampras 14

5 Roy Emerson 12

Ce au spus cei doi jucători la ceremonia de premiere:

"În primul rând, vreau să îl felicit pe Dominic pentru această finală și pentru modul în care a jucat. Îi urez mult succes lui și echipei sale, care l-a ajutat enorm în acest parcurs formidabil. Sunt sigur că va câștiga multe turnee în viitor! Bineînțeles, vreau să le mulțumesc tuturor oamenilor din echipa mea.

Nu pot să nu mă gândesc la dezastrele din Australia și la moartea lui Kobe Bryant. Astfel de situații ar trebui să ne facă să fim mai uniți, să stăm aproape unii de ceilalți și să fim alături de oamenii dragi din viața noastră. Sunt lucruri mult mai importante decât o finală câștigată, de care cu toții trebuie să avem grijă.

Le mulțumesc oamenilor care au venit să ne vadă în fiecare zi, tuturor pasionaților de tenis care au creat o atmosferă senzațională" , a spus Novak Djokovic, citat de eurosport.ro.

"Aș vrea să încep prin a-l felicita pe Novak pentru această uimitoare realizare. Felicitări echipei tale pentru performanțele excepționale pe care le-ai avut în toți acești ani. Ai dus tenisul modern masculin la un alt nivel. Am simțit că mi-a lipsit un pic astăzi să câștig, dar felicitări ție. Ai fost mai bun astăzi.

Sunt lucruri mult mai importante în viață, nu numai tenisul. Prin ce a trecut Australia în ultima perioadă este impresionant. Australia este o țară atât de frumoasă, minunată, oamenii mai ales. Sper să se refacă după acest dezastru.

Am primit un sprijin uriaș din partea publicului în aceste săptămâni. Vreau să mulțumesc organizatorilor. Este unul dintre cele mai bune turnee din lume. E o plăcere să fim aici. Și mereu revenim cu plăcere aici, în Australia. Mulțumesc fanilor și celor care au venit să ne vadă", a declarat Dominic Thiem.

Novak Djokovic primește trofeul de la Marat Safin:

Novak Djokovic, campion pentru a opta oara la Melbourne:

Desfășurarea partidei:

Setul V

Thiem incepe perfect, cu un forehand de senzatie in lung de linie. Vine insa un serviciu la care austriacul nu are ce face. Novak isi construieste bine punctul, asteapta greseala adversarului si pana la urma apare (30-15). Un rever ratat al lui Thiem si Djokovic are doua mingi de meci. Forehand-ul lui Thiem se duce in afara terenului, iar Novak Djokovic castiga Australian Open pentru a opta oara in cariera. Partida se incheie dupa patru ore de joc.

Game castigat cu lejeritate de Thiem pe propriul serviciu. Djokovic conduce cu 5-4. Va reusi Thiem break-ul la ultima strigare?

Dupa aproape patru ore de joc, Thiem si Djokovic ofera un raliu spectaculos de 28 de lovituri. Austriacul a iesit invingator, dar continuarea i-a apartinut lui Nole, care se impune la 30 si se apropie la un singur game de al optulea sau titlu la Australian Open. Ce moment urmeaza pentru Thiem!

Thiem face pasul la fileu si isi adjudeca punctul cu voleul. Djokovic a fost neputincios la aceasta faza. Austriacul se grabeste apoi si scapa mingea in afara terenului. Thiem iroseste si a doua sansa de a inchide game-ul. A cautat lungul de linie, dar mingea nu prins terenul. Ce ghinion pentru Dominic! Banda fileului intoarce mingea in terenul sau si Djokovic are minge de break. Serviciul il scoate din incurcatura pe austriac si se apropie la 3-4.

Numarul 2 ATP isi mai trece in cont un game alb. Sarbul a inchis cu un as, al optulea pentru el in aceasta finala. Urmeaza un game crucial in economia acestui meci. Thiem este obligat sa isi faca serviciul pentru a mai spera la trofeu.

Djokovic se joaca cu nervii Thiem. Austriacul a condus cu 40-15, dar a pierdut apoi doua puncte consecutive. A inchis in cele din urma game-ul in prelungiri. Novak are 3-2 in decisiv.

Slice-ul in cross scurt al lui Thiem il incomodeaza pe Djokovic, iar sarbul nu mai poate trece mingea peste fileu (30-40) - minge de break. Un schimb extrem de intens se termina cu o eroare cu forehand-ul a austriacului. Dominic nu cedeaza, pune presiune pe serviciul advers si Djoker-ul greseste - inca o minge de break. Serviciu-voleu al sarbului, Dominic rateaza passing-ul si sansa de a face break. Pana la urma se face 3-1 pentru Novak.

Thiem cedeaza intr-un schimb lung, loveste inghesuit si mingea se opreste in fileu (30-40) - minge de break pentru Djokovic. Forehand-ul lui Thiem este prea lung, iar Nole trece in avantaj (2-1).

Decisivul debuteaza cu Dominic Thiem la serviciu. Reverul austriacului produce un adevarat spectacol. Numarul 5 ATP incepe bine ultimul act, cu un game castigat la 15. Djokovic mai pune in dreptul sau un game alb (1-1). Presiunea va fi din ce in ce mai mare, orice greseala poate fi decisiva.

Setul IV

Djokovic loveste cu multa siguranta, serviciul este impecabil si are trei mingi de set. Sarbul inchide cu un as si isi adjudeca setul al patrulea cu 6-3, dupa 41 de minute de joc. Poate nedrept pentru Thiem, care s-a aflat tot timpul in control, a avut chiar si minge de break la 1-1.

Thiem comite dubla greseala intr-un moment cum nu se poate rau (15-40), doua mingi de break pentru Nole. Prima este salvata pe contre-pied. Austriacul trimite prea lung si apare primul break din acest set. Ce schimbare de situatie! Sarbul va servi pentru a trimite meciul in decisiv.

Djokovic continua sa serveasca bine. Pare ca si-a recapatat nivelul jocului din primul set. Sarbul se impune la 15 pe propriul serviciu si trece din nou in avantaj (4-3).

Thiem isi adjudeca un punct extrem de spectaculos, cu un smash din apropierea fileului. Cei doi jucatori scot din joben cele mai bune lovituri. Game-ul ii revine lui Dominic, iar scorul ramane egal (3-3).

Se patreaza echilibrul in debutul setului patru. Thiem serveste perfect si nu ii lasa sanse sarbului. Inchide game-ul cu un as si scorul devine 2-2. Djokovic raspunde cu un game alb. Ultimul punct a fost unul extrem de spectaculos, cu lovituri variate din apropierea fileului. Finala este una demna de un Grand Slam!

Djokovic face pasul la fileu si reuseste sa anuleze mingea de break a austriacului. Cu un voleu superb isi procura apoi o minge de game. Sarbul primeste ajutor si din banda fileului, care arunca mingea in terenul lui Thiem. Fostul lider mondial scapa norocos din acest game si face 2-1 pe tabela.

Un slice de exceptie al lui Djokovic, dar Thiem raspunde cu as la teu. Inca un as (al noualea pentru el in partida) si game-ul se termina rapid in favoarea austriacului (1-1).

Djokovic a facut din nou o vizita la vestiare. Setul al patrulea a inceput cu sarbul la serviciu. Nole reuseste un forehand in lung de linie formidabil, cea mai frumoasa lovitura a game-ului. Djokovic isi plimba foarte bine adversarul si defensiva austriacului cedeaza. Nuamrul 2 ATP incepe cu dreptul setul al patrulea.

Setul III

Forehand pe linie al austriacului, nimic de facut pentru Djokovic. Dominic are minge de set (40-30). Forehand in fileu, egalitate. Impins prea mult in spatele liniei de fund, Djokovic nu poate trece mingea peste fileu - a doua minge de set. Vine insa o dubla greseala. Apare si a treia sansa de a inchide game-ul, dupa un retur in aur al fostului lider mondial. Serviciu scurt al lui Thiem, iar Djoker-ul nu il iarta, din nou egalitate. De la fileu, Djokovic castiga punctul si situatia se schimba - minge de break. Austriacul scapa cu bine si apoi obtine inca o minge de meci. Nole greseste cu forehand-ul si setul ia sfarsit: 6-2 pentru Thiem, dupa 47 de minute.

Lovituri bine plasate din partea sarbului, serviciul il ajuta si reduce din diferenta (2-5). Dominic va servi insa pentru castigarea setului.

Djokovic cere interventia fizioterapeutului, dar pare sa nu aiba probleme. Se reia meciul. Thiem este extrem de inspirat, gaseste unghiuri incredibile. Vine si un as, iar apoi inchide game-ul la zero, cu un rever in lung de linie (5-1).

Novak Djokovic opreste seria castigatoare a lui Thiem si apare pentru prima data pe tabela in setul al treilea (4-1). Un game solid al sarbului, insa are nevoie de un break pentru a mai spera la revenire.

Semne de nervozitate din partea lui Djokovic. Are o discutie aprinsa cu arbitrul de scaun, dupa ce s-a strigat aut la o minge trimisa pe linie. Djoker-ul a cerut challenge si s-a dovedit ca mingea a fost in teren. Thiem se impune la 30 si se distanteaza la 4-0. Este ingrijorator faptul ca Djokovic nu a mai castigat niciun game de la 4-4 in actul secund.

Djokovic comite a cincea sa dubla greseala si game-ul se complica (0-30). Ropote de plauze pentru un rever in lung de linie al lui Thiem (15-40) - doua mingi de break pentru austriac. Nole castiga un punct spectaculos, insa pericolul nu a trecut (30-40). Fileul sta in calea sarbului, iar scorul devine 3-0 pentru Thiem. A fost al cincilea game consecutiv castigat de jucatorul de 26 de ani.

Djokovic isi impinge adversarul in spatele linie de fund si vine cu o scurta. Austriacul reuseste sa ajunga si sa trimita mingea peste fileu, dar Nole nu are cum sa rateze cu tot terenul in fata - minge de break. Thiem controleaza bine punctul si lovitura sarbului se opreste in fileu. Numarul 5 ATP scapa cu bine in cele din urma si face 2-0.

Djokovic revine de la vestiare si serveste primul in setul al treilea. Un forehand in lun de linie pe care Djokovic nu il mai poate returna. Minge de break pentru austriac. Djokovic nu este inspirat cu voleul, Thiem are timp pentru lovitura, dar banda fileului tine cu sarbul si scoate minge in afara terenului. Inca o sansa de break, dar Nole scapa reverul si cedeaza primul game din acest act. Fostul lider mondial pare demoralizat dupa pierderea actului secund.

Setul II

Tenis de cel mai inalt nivel in finala de la Australian Open. Thiem reuseste un forehand in lung de linie de senzatie si isi procura trei mingi de set. Prima este anulata dupa un retur excelent al sarbului. Djokovic trimite apoi mult in afara terenului, iar actul al doilea ii revine lui Thiem, scor 6-4, dupa 49 de minute.

Dupa ce a comis o dubla greseala (a treia pentru el din acest meci), Djokovic rateaza o scurta, iar Thiem are doua mingi de break. Nole depaseste pentru a doua oara consecutiv timpul la serviciu. Austriacul returneaza bine, iar forehand-ul sarbului se duce mult in aut.

Djokovic loveste superb cu forehand-ul si isi adjudeca din nou game-ul la 15 (3-4). Thiem smulge aplauze chiar si de la Djokovic dupa o scurta bine plasata (30-30). La minge de game, austriacul forteaza si trimite afara (40-40). Rever in fileu al austriacului, iar Nole beneficiaza de o minge de break. Dominic scapa reverul si se echilibreaza situatia pe tabela (4-4).

Dubla greseala pentru Thiem, care ii ofera astfel o sansa de break sarbului. Austriacul o salveaza cu un forehand in cross de toata frumusetea. Departe de minge, Djokovic ia la tinta fileul. Tabela arata 4-2 pentru Thiem.

Dominic este pe un val de incredere, ii iese totul in aceste momente. Game castigat la 15, dupa ce o scurta a lui Djokovic a fost putin in afara terenului. Este 3-1 pentru austriac. La randul sau, sarbul cedeaza doar un punct in game-ul de serviciu si se apropie la 2-3.

Thiem scapa reverul in afara terenului si rateaza mingea de break (30-40). Sarbul anuleaza si a doua sansa a austriacului. La a treia minge de break, Djokovic comite o dubla greseala. Thiem se afla pentru prima data la conducere in aceasta partida (2-1).

Vine si replica lui Thiem, care se impune la zero pe propriul serviciu. In sfarsit, un game castigat cu lejeritate de numarul 5 ATP.

Debut perfect pentru Djokovic in setul al doilea. Sarbul bifeaza primul game alb al partidei, unul in care a reusit un rever in lung de linie care l-a lasat fara reactie pe adversarul sau.

Setul I

Reverul, despre care spunea ca este lovitura sa preferata, il tradeaza pe Thiem (0-30). Austriacul revine insa in game, dupa un retur prea lung al sarbului si un smash. Urmeaza inca o eroare, cu forehand-ul, iar Djokovic are minge de set. Thiem forteaza si castiga un raliu de 19 lovituri, mingea de set este salvata. Thiem ia la tinta fileul si ii ofera inca o minge de set sarbului. Presiunea momentului isi spune cuvantul, Dominic face dubla greseala (prima a meciului) si primul set se duce in contul lui Djokovic, 6-4, dupa 52 de minute.

Game castigat fara emotii de sarb de data aceasta, cu un singur punct cedat. Este 5-4 pentru Djokovic, iar presiunea se muta pe umerii lui Thiem.

Thiem salveaza o minge de break cu un voleu superb. Serviciul il ajuta apoi si obtine minge de game. Djokovic este pe tot terenul, alearga dintr-o parte in alta, dar defensiva sa cedeaza pana la urma. Dominic egaleaza scorul pe tabela (4-4).

Thiem castiga unul dintre cele mai frumoase puncte de pana acum, cu forehand-ul in diagonala, si are doua mingi de break. Returul austriacului il incomodeaza pe Djokovic, care nu poate trece mingea peste fileu. Dominic se apropie la un game de adversar (3-4).

Inca un game dificil la serviciu pentru Dominic, care de la 40-0 a pierdut trei puncte consecutive. Austriacul isi pune in joc toate armele, dar Djokovic pare sa aiba solutii la aproape orice.

Fostul lider mondial defileaza in fata lui Thiem. Serviciul functioneaza perfect pana in acest moment, procentaj de 83% (10/12). Se face 4-1 pentru sarb.

Djokovic si Thiem fac spectacol pe Rod Laver Arena. Un tweener din partea sarbului, dar punctul merge la Thiem, care a inchis cu voleul. Austriacul isi adjudeca game-ul la avantaje si apare pentru prima data pe tabela.

Novak Djokovic confirma break-ul. Sarbul serveste excelent, cu mult efect la exterior si se impune la 15. Thiem nu pare sa aiba deocamdata nicio sansa.
Djokovic pune presiune pe serviciul austriacului inca din debutul meciului. Se joaca intr-un ritm alert, schimburi lungi, cu lovituri la limita. De la 30-0 in favoarea sa, Thiem a ajuns in situatia de a se confrunta cu minge de break, dupa ce sarbul a castigat un punct spectaculos la fileu. Nole profita de ocazie si se impune pe serviciul lui Thiem (2-0).

Finala a inceput cu Novak Djokovic la serviciu. Un prim game adjudecat cu lejeritate de sarb. Singurul punct castigat de Thiem a venit dupa un voleu ratat de Djokovic. Deja doi asi pentru campionul en-titre de la Australian Open.

Cei doi jucatori se afla la incalzire.

Susținătorii lui Novak Djokovic la Melbourne Park:

Rusul Marat Safin, campion in 2005 la Australian Open, a adus trofeul pe arena Rod Laver

Djokovic, neînvins în finalele de la Australian Open

Novak Djokovic se află la a 26-a finală de Grand Slam și pentru a opta oară în ultimul act la Melbourne. Dacă ne uităm la statistică, Thiem pare să aibă o misiune aproape imposibilă. Sârbul nu a pierdut nicio finală disputată la Australian Open, fiind jucătorul cu cele mai multe trofee (7).

Din cele 26 de finale jucate de Nole până acum, doar nouă au fost pierdute: 3 la Roland Garros (2012, 2014 și 2015), 1 la Wimbledon (2013) și 5 la US Open (2007, 2010, 2012, 2013 și 2016).

Novak Djokovic, titluri de Grand Slam: Australian Open (2008, 2011, 2012, 2013, 2015, 2016, 2019), Roland Garros (2016), Wimbledon (2014, 2015, 2018, 2019), US Open (2011,2014, 2015, 2018).

În vârstă de 32 de ani, Djokovic a câștigat de-a lungul timpului 77 de trofee. Anul trecut a fost campion la Australian Open, Wimbledon, Madrid, Tokyo și Paris. Sârbul a petrecut în fotoliul de lider mondial 275 de săptămâni, dintre care 122 consecutive. Dacă se va impune din nou la Australian Open, Djokovic va reveni pe prima poziție în clasamentul ATP.

Va fi a treia finală cu noroc pentru Thiem?

Dominic Thiem (26 de ani) se află la a treia sa finală de Grand Slam. Precedentele două au fost la Roland Garros și a fost învins de fiecare dată de Rafael Nadal, regele zgurii pariziene: 6-4, 6-3, 6-2 în 2018 și 6-3, 5-7, 6-1, 6-1 în 2019.

Austriacul are în palmares 16 titluri ATP, cel mai important fiind cel de la Indian Wells (Masters 1.000), cucerit în 2019. Anul trecut, Thiem s-a mai impus la alte patru turnee: Barcelona, Kitzbuhel, Beijing și Viena. El a mai disputat de-a lungul timpului alte 9 finale, iar pe cea mai recentă a pierdut-o (a fost învins de Alexander Zverev în ultimul act de la Turneul Campionilor).

Cea mai bună clasare a lui Dominic Thiem în ierarhia ATP a fost locul 4, pe care s-a aflat pentru prima dată la 6 noiembrie 2017.

Dominic Thiem vs Novak Djokovic, întâlniri directe: 4-6

Thiem și Djokovic s-au duelat de trei ori anul trecut, iar ultimele două confruntări au fost câștigate de austriac, în grupe la Turneul Campionilor și în semifinale la Roland Garros.

În ceea ce privește întâlnirile la turneele de Grand Slam, cei doi sportivi s-au mai întâlnit de trei ori până acum, de fiecare dată la Roland Garros. Austriacul are două victorii, în sferturile ediției din 2017 și în semifinalele de anul trecut. Sârbul s-a impus în penultimul act al ediției din 2016.

Întâlnirile directe:

2019 Turneul Campionilor (hard), grupe: 6-7(5), 6-3, 7-6(5) pentru Thiem

2019 Roland Garros (zgură), semifinale: 6-2, 3-6, 7-5, 5-7, 7-5 pentru Thiem

2019 Madrid Masters (zgură), semifinale: 7-6(2), 7-6(4) pentru Djokovic

2018 Monte Carlo Masters (zgură), optimi: 6-7(2), 6-2, 6-3 pentru Thiem

2017 Roland Garros (zgură), sferturi: 7-6(5), 6-3, 6-0 pentru Thiem

2017 Roma Masters (zgură), semifinale: 6-1, 6-0 pentru Djokovic

2016 Turneul Campionilor (hard), grupe: 6-7(10), 6-0, 6-2 pentru Djokovic

2016 Roland Garros (zgură), semifinale: 6-2, 6-1, 6-4 pentru Djokovic

2016 Miami Masters (hard), optimi: 6-3, 6-4 pentru Djokovic

2014 Shanghai Masters (hard), turul II: 6-3, 6-4 pentru Djokovic.

Thiem sau Djokovic?

Parcursul celor doi jucători până în finala de la Australian Open:

Dominic Thiem

Semifinale: 3-6, 6-4, 7-6(3), 7-6(4) cu Alexander Zverev (Germania, 7 ATP) /3h 42min

Sferturi: 7-6(3), 7-6(4), 4-6, 7-6(6) cu Rafael Nadal (Spania, 1 ATP) / 4h 10min

Optimi: 6-2, 6-4, 6-4 cu Gael Monfils (Franța, 10 ATP) / 1h 50min

Turul III: 6-2, 6-4, 6-7(5), 6-4 cu Taylor Harry Fritz (SUA, 34 ATP) / 2h 50min

Turul II: 6-2, 5-7, 6-7(5), 6-1, 6-2 cu Alex Bolt (Australia, 140 ATP) / 3h 22min

Turul I: 6-3, 7-5, 6-2 cu Adrian Mannarino (Franța, 44 ATP) / 2h 21 min

Novak Djokovic

Semifinale: 7-6(1), 6-4, 6-3 vs Roger Federer (Elveția, 3 ATP) / 2h 18min

Sferturi: 6-4, 6-3, 7-6(1) vs Milos Raonic (Canada, 35 ATP) / 2h 49min

Optimi: 6-3, 6-4, 6-4 vs Diego Schwartzman (Argentina, 14 ATP) / 2h 6min

Turul III: 6-3, 6-2, 6-2 vs Yoshihito Nishioka (Japonia, 71 ATP) / 1h 25min

Turul II: 6-1, 6-4, 6-2 vs Tatsuma Ito (Japonia, 146 ATP) / 1h 35min

Turul I: 7-6(5), 6-2, 2-6, 6-1 vs Jan-Lennard Struff (Germania, 37 ATP) / 2h 16min

Cele mai multe victorii împotriva lui Djokovic la turneele de Grand Slam:

Rafael Nadal 9

Roger Federer 6

Stan Wawrinka 3

Dominic Thiem 2

Tomas Berdych 2

Andy Murray 2

Marat Safin 2