Sofia Kenin este noua campioană de la Australian Open, americanca trecându-și în palmares primul trofeu de Grand Slam. A cedat primul set cu 4-6, lăsând impresia că nu găsește soluții pentru jocul Garbinei Muguruza, dar Kenin a avut o evoluție complet diferită din actul al doilea. Americanca a profitat și de numeroasele erori ale ibericei, care a greșit în momentele importante ale partidei și i-a permis adversarei să treacă în avantaj pe tabelă. A fost 4-6, 6-2, 6-2 pentru jucătoarea de 21 de ani, după două ore și trei minute de joc.

HotNews.roFoto: Hotnews
  • La 21 de ani și 80 de zile, Sofia Kenin este cea mai tânăra campioană de la Australian Open, după Maria Sharapova, care la vârsta de 20 de ani şi 283 de zile o învingea pe Ana Ivanovic, în 2008.
  • Pentru Sofia Kenin, trofeul de la Australian Open este al patrulea din carieră, după cele obținute anul trecut la Hobart, Mallorca și Guangzhou.
  • Garbine Muguruza rămâne cu două titluri de Grand Slam în palmares: Roland Garros 2016 (7-5, 6-4 în finală cu Serena Williams) și Wimbledon 2017 (7-5, 6-0 în finală cu Venus Williams). Ea are acum două finale majore pierdute: Wimbledon 2015 (a fost învinsă de Serena Williams, scor 6-4, 6-4) și Australian Open 2020.
  • Grație succesului de la Australian Open, Sofia Kenin va face un salt de opt poziții în clasamentul WTA, urmând să ocupe de luni locul 7 (cea mai bună clasare din carieră). De partea cealaltă, Garbine Muguruza va urca de pe locul 32 pe locul 16.

Statistica partidei Kenin vs Muguruza:

Ași: 2-9

Duble greșeli: 0-8

Lovituri câștigătoare: 28-32

Erori neforțate: 23-45

Puncte câștigate cu primul serviciu: 64% (41/64) - 74% (35/47)

Puncte câștigate cu al doilea serviciu: 65% (15/23) - 31% (11/35)

Puncte de break salvate: 83% (10/12) - 17% (1/6)

Puncte de break câștigate: 83% (5/6) - 17% (2/12)

Total puncte câștigate: 54% (92/169) - 46% (77/169)

Durata partidei: 2h 3min.

Ce au spus cele două jucătoare la ceremonia de premiere:

"Este primul meu discurs, dar voi da ce am mai bun. În primul rând, vreau să o felicit pe Garbine, ai făcut un meci bun, un turneu bun. Cu siguranță vom mai avea și alte finale împreună în viitor. Vreau să te felicit pe tine și, de asemenea, echipa ta - două săptămâni foarte, foarte bune.

Visul meu a devenit realitate! Nu pot să descriu acest sentiment. Sunt multe emoții, am lucrat din greu. Dacă ai un vis, urmează-l și cu siguranță va deveni realitate. Vreau să ii mulțumesc lui Craig (n.r. Craig Tiley - directorul turneului), iubesc acest turneu. Vreau să mulțumesc sponsorilor, tuturor celor care fac acest turneu posibil. E o onoare și un privilegiu să mă aflu aici. Abia aștept să mă întorc la anul.

Aș vrea să mulțumesc publicului. Cele mai bune două săptămâni din viață mea, vă mulțumesc foarte mult. Va iubesc! Și ultimii dar nu cei din urmă, mulțumiri echipei, tatălui meu. Am muncit din greu cu toții. Vreau să vă mulțumesc din inimă. De asemenea, mulțumesc mamei mele, e acasă și probabil că urmărește acest discurs, așa că te iubesc mama" - Sofia Kenin.

"Cred că voi păstra discursul scurt, deoarece sunt foarte emoționată. Felicitări, Sofia! Cred că ai făcut un meci extraordinar, un turneu extraordinar, meriți trofeul. Cu siguranță vei mai juca multe finale.

Vreau să mulțumesc în primul rând echipei mele. E un sport individual, dar niciodată nu aș fi fost aici fără ei. Sunt acolo, suferind alături de mine. Vreau să îi mulțumesc lui Oliver, managerul meu, lui Santiago, antrenorul meu, doctorului, și desigur Conchitei, pentru că m-ai ajutat să ajung din nou într-o finală de Grand Slam.

A fost incredibil să joc aici, pe această arenă e o energie deosebită și publicul face jocul special, deoarece jucăm pentru voi. Vă mulțumesc pentru prezența! De asemenea, vreau să mulțumesc organizatorilor, deoarece e un turneu deosebit, poate Grand Slam-ul nostru preferat, trebuie să spun.

Vreau să mulțumesc tuturor celor care ne-au susținut și ne-au făcut să ne simțim ca acasă în aceste săptămâni" - Garbine Muguruza.

Sofia Kenin și primul său trofeu de Grand Slam:

Sofia Kenin, felicitată de tatăl său:

Desfășurarea partidei:

Setul III

Garbine Muguruza face un game de cosmar, iar trofeul se duce la Sofia Kenin. La 40-15 in favoarea sa, Garbine a comis inca o data doua duble greseli consecutive. Apoi a venit prima minge de meci, salvata insa dupa un retur prea lung al americancei. A urmat si a doua minge de meci, pentru care Kenin nu a fost nevoita sa lupte. Cum putea sa incheie Muguruza meciul? Cu o dubla greseala.

De la 40-0 pentru Kenin, iberica reuseste doua puncte consecutive, dar apoi returneaza moale si mingea se opreste in fileu. Sofia Kenin conduce cu 5-2 si este la doar un game distanta de castigarea finalei.

Un game presarat cu erori din partea Garbinei Muguruza. La minge de break pentru adversara, spaniola a comis dubla greseala. In ce moment a venit aceasta dubla greseala! Muguruza parea sa fie in control, dar Kenin este tot mai aproape de trofeu.

Tenis de exceptie din partea americancei. Kenin a revenit de la 0-40 gratie unor lovituri care au lasat-o fara reactie pe Muguruza, salvand trei mingi de break. Spaniola pierde un game in care nu a facut nicio greseala nefortata, insa atitudinea americancei este una de admirat.

Garbine revine de la 15-30, dupa un un rever in lung de linie al lui Kenin care a smuls aplauze din tribune. Spaniola gestioneaza cu luciditate momentele importante si inchide game-ul dupa trei puncte castigate la rand.

Muguruza se impune la zero pe propriul serviciu. Avea nevoie de un astfel de game pentru a-si recapata increderea. La randul sau, Kenin isi castiga destul de lejer game-ul de serviciu. Totusi, americanca pare sa fie intr-o continua nemultumire fata de jocul sau. Limbajul corpului este unul extrem de sugestiv.

Debut perfect pentru Kenin in setul trei, game castigat la 15. Serviciul ii functioneaza foarte bine, iar Muguruza ramane fara reactie la retur.

Setul II

Presiunea momentului isi spune cuvantul, iar Muguruza isi mai cedeaza inca o data serviciul. Condusa cu 30-0, spaniola a bifat doua puncte consecutive, insa Kenin a facut diferenta de la retur. Setul al doilea merge in contul americancei, scor 6-2, dupa 32 de minute de joc.

Sofia Kenin se apropie de castigarea mansei a doua. Americanca este extrem de concentrata si implicata, isi reproseaza anumite decizii, dar reuseste sa inchida game-ul inainte sa se complice.

Serviciul o ajuta pe Muguruza atunci cand are mai mare nevoie. Spaniola se apropie la 2-4, ramane de vazut daca va gasi solutii la retur.

Se inmultesc greselile in jocul ibericei. Sofia Kenin confirma break-ul si se distanteaza la 4-1 (cea mai mare diferenta de scor de pana acum). Mult mai determinata decat in primul act, Kenin simte ca Muguruza a scazut nivelul jocului si profita de fiecare ocazie.

Jocul la fileu al spaniolei continua sa dea roade, la fel ca in partida contra Simonei Halep. Muguruza a castigat 12 din cele 16 puncte jucate la fileu. Atunci cand este insa impinsa mult in spatele linie e fund, apar erorile. Aflata inca o data la fileu, Garbine rateaza voleul drive si ii ofera o minge de break Sofiei, care profita si conduce cu 3-1.

Inca un game castigat la zero de Kenin si al treilea la rand in acest set. Americanca incearca sa isi plimbe mai mult adversara, iar defensiva ibericei cedeaza. Sofia pare ca a gasit solutiile pentru jocul numarului 32 WTA.

Dupa pauza de vestiar, Sofia Kenin incepe setulal doilea cu un game alb, primul din partida. Americanca nu mai are nimic de pierdut, poate ca va risca mai mult, reusind sa isi puna in dificultate adversara. Vine insa si replica spaniolei, care bifeaza si ea un game alb (1-1).

Setul I

Garbine serveste excelent si isi procura doua mingi de set (40-15). Spaniola ia insa la tinta fileul, dar beneficiaza apoi de un retur in aut al americancei. Primul set este castigat de Muguruza, scor 6-4, dupa 52 de minute.

Muguruza a sters complet din minte game-ul anterior si a trecut din nou in avantaj. Spaniola a fructificat a doua minge de break dupa o venire inspirata la fileu. Ramane de vazut daca Sofia va avea puterea sa ramana in acest prim set, avand in vedere ca break-ul reusit de ea a fost de fapt un cadou din partea fostului lider mondial.

Sofia Kenin reuseste sa echilibreze scorul pe tabela (4-4). Un break aparut parca de nicaieri, tot "meritul" fiind al spaniolei. De la 15-30, Muguruza a comis din nou doua duble greseli la rand.

Sofia Kenin supravietuieste unui game maraton, in care Garbine a avut patru mingi de break. Americanca a revenit de la 0-40, reusind sa salveze un game care parea pierdut. Desi gaseste unghiuri care o lasa fara reactie pe Muguruza, Kenin este nevoita sa munceasca mult pentru a-si castiga serviciul.

Muguruza face 4-2 dupa cel mai spectaculos game al partidei. Se joaca in schimburi lungi, americanca reuseste lovituri de exceptie, dar deocamdata sansele de break nu isi fac aparitia.

Sofia Kenin reuseste sa se impuna de la serviciu fara prea mari emotii. Un game care contribuie la capitolul incredere pentru jucatoarea de 21 de ani, care pare sa-si fi pierdut din siguranta afisata in debutul meciului.

Muguruza s-a complicat singura intr-un game pe care l-a avut in mana. De la 30-0, spaniola a comis doua duble greseli la rand si i-a dat americancei sansa sa revina. Muguruza reuseste totusi sa inchida game-ul la prima ocazie si se distanteaza la 3-1.

Primele slabiciuni la serviciu pentru Kenin, care a cedat intr-un game maraton. Muguruza face primul break al finalei la a treia oportunitate.

Muguruza revine de la 0-30, castigand patru puncte consecutive. Kenin sta bine in schimburile lungi, de pe linia de fund a terenului, astfel ca spaniola alege sa faca pasul in fata si isi adjudeca punctele.

A inceput meciul. Kenin arata multa siguranta in primul game al finalei. Americanca are un plan bine pus la punct, cauta sa o scoata din ritm pe Muguruza, apeland la scurte. Un singur punct a cedat Kenin in game-ul de debut al partidei.

Cele doua sportive se afla la incalzire.

Garbine Muguruza a castigat tragerea la sorti si a ales sa primeasca.

Jucatoarele au intrat pe teren, ambele aflate in premiera in finala de la Australian Open. Un moment cu mult mai special pentru americanca, Kenin fiind pentru prima data in cariera in ultimul act al unui Grand Slam.

Trofeul a fost adus de Lindsay Davenport, castigatoare la Australian Open in anul 2000.

Turneul Australian Open își va afla astăzi noua regină. Sofia Kenin (15 WTA) și Garbine Muguruza (32 WTA) se vor duela pentru trofeu în Arena Rod Laver, de la ora 10:30 (ora României). Tânăra americancă luptă pentru primul său titlu major din carieră, în timp ce Muguruza speră să își îmbogățească palmaresul cu al treilea trofeu de Grand Slam. A doua confruntare directă dintre cele două jucătoare poate fi urmărită în direct pe Eurosport și LiveScore pe HotNews.ro.

Palmaresul celor două jucătoare

Garbine Muguruza (26 de ani) are în palmares 7 titluri: 2019 - Monterrey; 2018 - Monterrey; 2017 - Wimbledon, Cincinnati; 2016 - Roland Garros; 2015 - Beijing; 2014 - Hobart. Ea mai disputat alte patru finale de-a lungul timpului: 2018 - Doha; 2015 - Wimbledon, Wuhan; 2014 - Florianopolis.

Până acum, spaniola a strâns din tenis premii în valoare de $19,270,804. Garbine a devenit lider mondial la 11 septembrie 2017 și a petrecut patru săptămâni pe prima treaptă a podiumului.

În vârstă de 21 de ani, Sofia Kenin a câștigat deja trei trofee WTA, toate în 2019: Hobart, Mallorca, Guangzhou. Tot anul trecut, americanca a mai jucat finala la Acapulco. Ea a adunat până acum din tenis $2,959,382. Cea mai bună clasare a Sofiei Kenin în ierarhia WTA a fost locul 12, la 21 octombrie 2019.

Performanțele la turneele de Grand Slam

În ceea ce privește turneele de Grand Slam, Garbine Muguruza se poate lăuda cu două trofee. Ea s-a impus la Roland Garros în 2016 (7-5, 6-4 în finală cu Serena Williams) și la Wimbledon în 2017 (7-5, 6-0 în finală cu Venus Williams). A mai disputat o finală la Wimbledon, în 2015 (a fost învinsă de Serena Williams, scor 6-4, 6-4). La Australian Open, cea mai bună performanță anterioară era faza sferturilor, atinsă în 2017.

Pentru Sofia Kenin, finala de la Australian Open este cel mai bun rezultat la un Grand Slam. Anterior, cel mai lung parcurs îl reușise la Roland Garros, în 2019, când s-a oprit în optimi (a fost învinsă de Ashleigh Barty, scor 6-3, 3-6, 6-0).

Sofia Kenin se află la doar a treia participare pe tabloul principal de la Australian Open. Anul trecut, americanca a fost eliminată în turul doi de Simona Halep (scor 6-3 6-7(5) 6-4), iar în 2018 nu a trecut de rundă inaugurală (învinsă de Julia Goerges, scor 6-4, 6-4).

Întâlniri directe:

Sofia Kenin și Garbine Muguruza au mai fost o singură dată adversare până acum. Se întâmpla anul trecut, în primul tur de la Beijing, unde americanca s-a impus cu 6-0, 2-6, 6-2.

De știut:

  • Garbine Muguruza este prima jucătoare din Spania care ajunge în finala Australian Open după antrenoarea sa, Conchita Martínez, care a fost învinsă de Martina Hingis în 1998.
  • Dacă o va învinge pe Kenin, Muguruza va fi prima spaniolă care câștigă Australian Open. Cealaltă spaniolă care a ajuns în ultimul act la Australian Open a fost Arantxa Sánchez-Vicario, care a pierdut ambele finale disputate: cu Stefanie Graf în 1994 și cu Mary Pierce în 1995.
  • La 21 de ani și 80 de zile, Sofia Kenin este cea mai tânăra finalistă de la Australian Open, după Maria Sharapova, care la vârsta de 20 de ani o învingea pe Ana Ivanovic, în 2008.
  • Va fi prima finală la Australian Open din Era Open între două jucătoare care se află în afara Top 10 WTA. Kenin ocupă poziția 15, iar Muguruza se află pe locul 32.
  • Pentru Garbine Muguruza, Australian Open 2020 a fost primul Grand Slam după Roland Garros 2014 la care nu a fost cap de serie.
  • Muguruza este a șasea jucătoare din Era Open care ajunge în finala Australian Open fără să fie cap de serie. Cea mai recentă campionă de Grand Slam care nu făcut parte de pe lista capilor de serie a fost Jelena Ostapenko, la Roland Garros 2017.

Traseul celor două jucătoare până în finală:

Sofia Kenin

Semifinale: 7-6(6), 7-5 cu Ashleigh Barty (Australia, 1 WTA) / 1h 45min

Sferturi: 6-4, 6-4 cu Ons Jabeur (Tunisia, 78 WTA) / 1h 32min

Optimi: 6-7(5), 6-3, 6-0 cu Cori Gauff (SUA, 67 WTA) / 2h 09min

Turul III: 7-5, 7-6(7) cu Shuai Zhang (China, 35 WTA) / 2h 02min

Turul II: 6-1, 6-3 cu Ann Lin (SUA, 142 WTA) / 57min

Turul I: 6-2, 6-4 cu Martina Trevisan (Italia, 154 WTA) / 1h 18min

Garbine Muguruza

Semifinale: 7-6(8), 7-5 cu Simona Halep (România, 3 WTA) / 2h 05min

Sferturi: 7-5, 6-3 cu Anastasia Pavlyuchenkova (Rusia, 30 WTA) / 1h 33min

Optimi: 6-3, 6-3 cu Kiki Bertens (Olanda, 10 WTA) / 1h 8min

Turul III: 6-1, 6-2 cu Elina Svitolina (Ucraina, 5 WTA) / 1h 7min

Turul II: 6-3, 3-6, 6-3 cu Ajla Tomljanovic (Australia, 52 WTA) / 2h 21min

Turul I: 0-6, 6-1, 6-0 cu Shelby Rogers (SUA, 155 WTA) / 1h 34min