Australian Open

VIDEO Simona Halep știe unde a cedat meciul cu Garbine Muguruza: "Doare mai tare să pierzi astfel"

de Silviu Dumitru     HotNews.ro
Joi, 30 ianuarie 2020, 12:26 Sport | Tenis


Simona Halep
Foto: Captura YouTube - Australian Open
Simona Halep, numărul trei mondial, a declarat că ''doare mai tare să pierzi astfel'', după ce a fost învinsă de Garbine Muguruza cu 7-6(8), 7-5, joi, la Melbourne, în semifinalele turneului Australian Open, informează Agerpres.

"Doare mai tare să pierzi astfel cu siguranţă. Sufăr acum, trebuie să recunosc, dar viaţa merge înainte", a declarat Halep la conferinţa de presă ce a urmat, potrivit site-ului WTA.

Halep, care de luni va urca pe locul al doilea în ierarhia mondială, a indicat câteva lucruri care au făcut diferenţa în semifinala de joi, a doua pentru ea la Melbourne, după ce în 2018 a pierdut finala cu Caroline Wozniacki.

"Cred că puteam fi mai curajoasă la punctele importante. Nu am făcut asta. Poate că am fost un pic defensivă la acele mingi şi nu am putut prelua controlul punctului'', a afirmat românca.

Halep, care s-a înclinat în două seturi, a avut patru mingi de set în primul act, două la 6-5 şi alte două în tiebreak, la 7-6 şi 8-7. De asemenea, a condus cu 5-3 în setul al doilea.

"Muguruza a servit foarte bine în momentele importante. Returul meu nu a fost grozav azi. Cred că a fost un meci bun pentru amândouă, dar ea a fost mai puternică pe final. În momentele importante ea a jucat mai curajos'', a concluzionat Halep.

Halep, a patra favorită la Melbourne, va primi un cec de 1.040.000 dolari australieni şi 780 de puncte WTA. Simona fusese învinsă în optimi la ediţia de anul trecut.

Garbine Muguruza va juca în finală cu americanca Sofia Kenin (15 WTA), care a dispus în prima semifinală de liderul mondial, australianca Ashleigh Barty, cu 7-6 (8/6) 7-5, un scor aproape identic cu cel din a doua semifinală.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















11117 vizualizari

  • -12 (20 voturi)    
    A ajuns departe, mult prea departe. (Joi, 30 ianuarie 2020, 12:49)

    Tayen [utilizator]

    Eu nu credeam să ajungă acolo.
  • -10 (22 voturi)    
    V-am zis (Joi, 30 ianuarie 2020, 13:14)

    Rahan5 [utilizator]

    ca Simona Halep ,,e terminata" dupa meciul cu negresa tanara si inalta de la US Open, (aflata atunci pe locul vreo100 Mondial).
    Stia si Simona, dar a continuat ,,Comedia Marii Campioane" pentru a mai lua Contracte Publicitare.
    Simona Halep este prea in varsta pentru statura ei mica.
    La statura mica ai succes prin mobilitate, si asta pana la varsta de vreo 25-27 de ani.
    Daca era mai inalta o mai tragea inca vreo 5 ani sau chiar mai mult.
    • -8 (14 voturi)    
      Simona Halep (Joi, 30 ianuarie 2020, 14:05)

      Rahan5 [utilizator] i-a raspuns lui Rahan5

      mai are o singura sansa :
      Iarba de Wimbledon 2020 (care dezechilibreaza sportivele inalte, mai ales daca nu au crampoane de fotbalist .)
      Apropos, stie cineva daca e Legal sa intrii cu crampoane de fotbalist pe iarba de la Wimbledon ?
  • -9 (21 voturi)    
    V-am zis (Joi, 30 ianuarie 2020, 13:15)

    Rahan5 [utilizator]

    ca Simona Halep ,,e terminata" dupa meciul cu negresa tanara si inalta de la US Open, (aflata atunci pe locul vreo100 Mondial !).
    Stia si Simona, dar a continuat ,,Comedia Marii Campioane" pentru a mai lua Contracte Publicitare.
    Simona Halep este prea in varsta pentru statura ei mica.
    La statura mica ai succes prin mobilitate, si asta pana la varsta de vreo 25-27 de ani.
    Daca era mai inalta o mai tragea inca vreo 5 ani sau chiar mai mult.
    • +1 (11 voturi)    
      Vad ca tot te repeti si-ti raspunzi singur (Joi, 30 ianuarie 2020, 15:28)

      Leo55 [utilizator] i-a raspuns lui Rahan5

      Trol ametit! Cate copeici primesti pe cuvant?
  • +2 (10 voturi)    
    Nu mai mancati raha(n)t aiurea (Joi, 30 ianuarie 2020, 15:45)

    Savitar [utilizator]

    Simona a jucat bine, singura ei problema e jocul la fileu. De pe baseline ambele jucatoare au fost la fel, extrem de bune si aggressive, dar la fileu….Simona e cam blana, nu stie ce sa faca acolo sau cum sa returneze de pe baseline, loburile is cele mai bune daca nu poti baga cross-uri!
  • +4 (10 voturi)    
    oricum (Joi, 30 ianuarie 2020, 16:14)

    pablos [utilizator]

    felicitari Simona !
  • -2 (12 voturi)    
    astazi (Joi, 30 ianuarie 2020, 17:04)

    DiDiRo [utilizator]

    comportamentul acestei domnisoare nu a fost comportament de sportiv ci unul de MAIDANEZ (tzoapa).
  • +1 (5 voturi)    
    Ne-am obisnuit (Joi, 30 ianuarie 2020, 20:34)

    lasa [utilizator]

    cu roller coaster-ul SH dar nu da bine atitudinea de dupa infrangere., nu are moralul unei supercampioane (mi-a fost frica, nu suport temperatura,,,,, si ceilalti joaca in aceleasi conditii, nu joc in Fed Cup ca am angajamente, ma relaxez la Shopping...... ma doare un pic un tendon) asta insumate inseamna mental labil si ceva infantilism, desi are 28 ani
    Greu pentru Cahill...


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by