Ilie Năstase spune că i-a oferit un sfat Simonei Halep, transmițându-i sportivei din Constanța să se concentreze doar la turneele de Grand Slam, nu și la tentativa de a reveni pe primul loc mondial, potrivit Mediafax.

Simona HalepFoto: wtatennis.com

"Eu nu am pus presiune pe mine. Dacă ai fost numărul unu, asta i-am spus și lui Halep, nu mai contează că acum ești pe doi, trei sau cinci. Ea trebuie să uite și să fie foarte concentrată la turneele de Mare Șlem. Ai fost numărul unu odată, e de ajuns! Cred că toți jucătorii vor să facă performanță acolo", a declarat primul lider din ierarhia ATP, la emisiunea Marius Tucă Show.

Simona Halep nu a părăsit top 10 WTA în ultimii șase ani. Ea a început sezoanele 2017, 2018 și 2019 din postura de lider mondial, iar în prezent se clasează pe poziția secundă.

Năstase a mai spus că Simona Halep poate învăța foarte multe de la Monica Niculescu, jucătoare care are o ambiție ieșită din comun: "Simona e ambițioasă. Asta e cel mai important. Mai e o jucătoare ambițioasă, Monica Niculescu, care joacă la fel și dacă e condusă cu 5-0. Dacă ar avea ambiția ei, n-ar pierde niciun meci. Și Sorana Cîrstea îmi place, și Buzărnescu și Begu. Să ai atâtea jucătoare în top 100 e o performanță foarte mare pentru o țară mică".

Întrebat despre posibilitatea ca Simona Halep să îi egaleze sau să îi depășească performanțele din tenis, Năstase a răspuns: "Simona e tânără, poate să mă egaleze, are 28 de ani. Eu sunt la băieți, ea e la fete. De ce să mă supăr?".

Năstase a mai vorbit și despre diferențele dintre tenisul din perioada sa și cel de acum. Fostul mare sportiv român spune că nu beneficia de antrenori, preparatori fizici sau arbitri profesioniști, așa cum se întâmplă în prezent.

"N-aveam antrenor niciodată. Eram singur. Din când în când, mai venea câte o soție, când nu eram divorțat. Se uita și ea și îmi ținea pumnii între toți ăia, 15.000 sau 20.000, câți erau. La meciul cu Arthur Ashe (n.r. - finala US Open 1972), le arătam ce trebuia să le arăt. Mă făceau să fiu și mai rău pe teren când aveam un public ostil. Mă concentram și publicul mă înverșuna și mai mult, să fiu și mai al dracului. Cam nimeni nu avea antrenori atunci, nici manager, nutriționist, maseur. Eu mâncam ce mâncau toți. O friptură, fructe, banană", a declarat Năstase.

Năstase a vorbit și despre numeroasele conflicte avute cu arbitrii de-a lungul carierei. Fostul tenismen spune că de multe ori se întâmpla să fie aleși amatori din tribune, care judecau greșit anumite momente din joc.

"Acum, ei au manager, preparator fizic, au arbitri care merg cu ei în toate turneele. Aici e foarte bine, pentru că ai încredere, dacă îl vezi în fiecare săptămână. La noi, la finala Boston Masters, au boicotat arbitrii turneele, au luat din tribună spectatori și i-au pus la linie. Ce poți să-i ceri ăluia? Acum, arbitrii merg ca la fotbal, dintr-o țară în alta. Câți arbitri n-am vrut să bat eu?! Acum e bine. În capul meu, credeam că greșește arbitrul, că nu era profesionist. Nu venea pregătit. Și ăia din scaun erau tot amatori. Acum, sunt toți străini și sunt profesioniști, sunt plătiți ca la fotbal", a mai spus Năstase.