Amanda Anisimova (24 WTA) a fost eliminată de la Australian Open încă din primul tur, americanca cedând în trei seturi cu Zarina Diyas. La conferința de presă de după înfrângere, o întrebare a întristat-o pe Amanda până la lacrimi.

Amanda AnisimovaFoto: usopen.org

După ce a pierdut meciul cu Diyas, Amanda s-a prezentat la tradiționala conferință de presă. Aici, printre altele, a fost întrebată dacă se simte în continuare singură și afectată de decesul tatălui său. Konstantin Anisimov, tatăl și antrenorul sportivei de 18 ani, a murit în august 2019, în urma unui infarct.

"Chiar e necesar să vorbim despre asta imediat după meci?", a spus, printre altele, Amanda, după care a izbucnit în lacrimi, iar apoi a părăsit sala de conferințe.

Apărată de Nick Kyrgios

La puțin timp după incident, Nick Kyrgios a postat pe contul personal de Twitter un mesaj de încurajare pentru Anisimova.

"Asta mă deranjează foarte tare! Aveți inimă, vă rog. Nu este corect. Ține capul sus, Amanda!", a precizat Kyrgios.

Cea mai bună performanță de până acum a Amandei la un Grand Slam este calificarea în semifinalele de la Roland Garros. În sferturi, americanca trecuse de Simona Halep.