Australian Open, turul doi

VIDEO Cine este adversara Simonei Halep - Nu a reușit până acum să pătrundă în TOP 100 mondial - Când va avea loc meciul

de Adrian Ilincescu     HotNews.ro
Miercuri, 22 ianuarie 2020, 8:16 Sport | Tenis


Harriet Dart
Foto: Harriet Dart / Twitter
Harriet Dart este un nume care nu spune mare lucru pentru iubitorii tenisului din România, jucătoarea de 23 de ani aflându-se la doar a doua prezență pe tabloul principal de la Australian Open. Cu toate acestea, poate fi o jucătoare periculoasă dacă nu i se acordă atenția cuvenită. Simona Halep vs Harriet Dart din turul doi de la Australian Open va avea loc joi, de la ora 10:00 (ora României) urmând să fie LiveText pe HotNews.ro și în direct pe Eurosport.

Când se va juca meciul

Halep vs Harriet va fi al patrulea meci de joi (n.r. 23 ianuarie) de pe Rod Laver Arena (nu înainte de ora 10:00, ora României). Înainte de această confruntare vor avea loc partidele: Muguruza vs Tomljanovic, Siegemund vs K. Pliskova (ambele de pe tabloul feminin) și Gerasimov vs A. Zverev (de pe tabloul masculin).

Ziua de tenis de pe cea mai mare arenă de la Australian Open va fi închisă de partida Nadal vs Delbonis (se va juca după Halep vs Harriet).

Ce spune britanica despre meciul cu Simona

"Sunt fericită că am trecut de primul tur, e o mare oportunitate pentru mine să o înfrunt pe campioana de la Wimbledon. Mă simt bine din punct de vedere fizic și sunt mândră de cum m-am descurcat astăzi. E o campioană incredibilă, mă așteaptă un meci greu. Va fi o altă oportuniatte să văd la ce nivel mă aflu cu jocul" - Harriet Dart, la Eurosport TV.

Experienta, dar și presiunea sunt de partea Simonei

În mod evident, Harriet nu are experiență la nivel înalt, prezențele sale pe tablourile principale de la Grand Slam-uri putând fi numărate pe degetele de la o mână. Aici, avantajul Simonei este unul foarte mare.

În același timp, presiunea unei astfel de partide apasă doar asupra Simonei, ea fiind sportiva care ar putea avea de pierdut de pe urma unui asemenea duel.

La nivel motivațional, britanica ar putea avea un plus. De ce? Pentru acest gen de meciuri te pregătești tot anul: să joci împotriva celor mai bune sportive din lume, pe cele mai mari arene din circuit, sub privirile a mii de spectatori.

În cazul Simonei, o prezență în turul doi de la Australian Open nu este ceva senzațional, marii jucători urmărind în general să nu consume prea multă energie în prima săptămână de la un Grand Slam.

Rupe ritmul dacă este lăsată să-și facă jocul


Școala britanică de tenis și-a lăsat amprenta și asupra jocului practicat de Harriet. Astfel, sportiva de 23 de ani are un joc care se mulează destul de bine pentru iarbă (nu degeaba cea mai bună performanță de la un GS este calificarea în turul trei de la Wimbledon, din 2019).

Execută destul de bine loviturile de tip slice (în special pe rever), imprimând mult efect (poate fi deranjant pentru adversare). De asemenea, stăpânește destul de bine și scurtele, procedeu cu care le poate scoate din zona de confort pe jucătoarele cu care se duelează.

Tot la capitolul puncte forte putem pune și deplasarea: se mișcă bine atât pe lateral (pe lungimea baseline-ului - linia de fund), cât și pe înainte (ajunge destul de bine la scurte).

Învinsă fără game câștigat la AO 2019


Prima aventură de la Melbourne (cea din 2019) a fost una de uitat pentru britanică. A jucat în runda inagurală cu Maria Sharapova și a pierdut partida fără să reușească să câștige vreun game (0-6, 0-6).

De această dată, și-a depășit cea mai bună performanță și a acces în turul al doilea (2-6, 6-4, 7-6(6) cu Misaki Doi).

Vine din calificări

Trebuie precizat faptul că ea a ajuns pe tabloul principal după ce a trecut prin cele trei tururi de calificare: le-a învins pe Elitsa Kostova (Bulgaria, 196 WTA), scor 6-4, 6-1, Nicole Gibbs (SUA, 124 WTA), scor 6-2, 6-3, și pe Giulia Gatto-Monticone (Italia, 151 WTA), scor 6-1, 6-3.

Cea mai bună performanță a carierei rămâne însă calificarea în turul trei de la Wimbledon în 2019. Le-a învins la ultima ediție (una câștigată chiar de Simona Halep) pe Christina McHale și Beatriz Haddad Maia până să fie eliminată de Asleigh Barty (6-1, 6-1).

De cinci ori pe tabloul principal de la GS-uri


A ajuns de-a lungul carierei de cinci ori pe tabloul principal de la un Grand Slam: Australian Open (2019, turul I și 2020, turul II), Wimbledon (2018 - turul I, 2019 - turul III) și US Open (2019, turul I).

Procentaj scăzut al victoriilor

Conform statisticilor publicate pe site-ul oficial al primului Grand Slam al sezonului, Harriet are un procentaj al victoriilor de 24%. Nu a câștigat niciun titlu WTA și a adunat până acum din tenis $589.758.
  • În 2019 a câștigat 25 de partide și a pierdut 18. A înregistrat câștiguri în valoare de $336.209.
  • A fost învinsă de Ana Bogdan în turul întâi de la US Open-ul de anul trecut (6-3, 6-1).
  • A adunat în toată cariera 207 victorii și a fost învinsă de 152 de ori.
  • Cea mai bună performanță a carierei a fost ocuparea locului 121 WTA, pe 28 ianuarie 2019.
Pe ce loc s-a aflat Harriet Dart de-a lungul sezoanelor:

2020 - 169 (cel mai bun loc) - 173 (în prezent)
2019 - 121 (cel mai bun loc) - 142 (a încheia anul)
2018 - 148 (cel mai bun loc) - 153 (a încheia anul)
2017 - 277 (cel mai bun loc) - 315 (a încheiat anul)
2016 - 334 (cel mai bun loc) - 38 (a încheiat anul)
2015 - 345 (cel mai bun loc) - 385 (a încheiat anul)
2014 - 433 (cel mai bun loc) - 385 (a încheiat anul)
2013 - 815 (cel mai bun loc) - 1019 (a încheiat anul)
2012 - 811 (cel mai bun loc) - 942 (a încheiat anul)

De asemenea, Harriet Dart are în palmares patru titluri ITF: Djibouti, Sharm El Sheikh (în 2014), Altenkirchen și Oslo (în 2018). În 2019, jucătoarea din Marea Britanie a pierdut finala ITF de la Sunderland în fața româncei Laura-Ioana Paar, scor 7-5, 4-6, 6-2.

Aici poți vedeam mai multe rezumate cu Harriet Dart:


Dart vs Barty (Wimbledon, 2019):



Dart vs Sharapova (Australian Open, 2019):



Dart vs Ana Bogdan (US Open, 2019):




Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5164 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by