Simona Halep a vorbit despre relația cu Darren Cahill, antrenorul care a revenit în echipa ei după o pauză de un an, dezvăluind cum a schimbat-o colaborarea cu tehnicianul australian. Jucătoarea din Constanța a declarat că în trecut nu glumea atunci când se afla pe terenul de tenis, iar după un eșec rămânea supărată timp de trei zile.

Simona HalepFoto: wimbledon.com

"Trebuie să mă simt bine cu oamenii cu care lucrez. Pe Darren l-am ales pentru că mi-a plăcut foarte mult pedagogia lui, felul cum vorbește. M-a înțeles, mi-a înțeles nervii, mi-a înțeles personalitatea. A încercat pe stilul meu să mă schimbe oarecum, să-mi dau seama de ceea ce nu am bun în interiorul meu. Mă relaxează foarte mult spunând glume.

Eu înainte să-l cunosc pe el nu glumeam. Credeam că, dacă sunt pe teren, la muncă, nu ar trebui să aibă nimeni acces la mine. Dar, venind el în echipă, au apărut glumele, pozele pe Instagram, m-am deschis foarte mult.

Australienii așa sunt, foarte pozitivi. Ei nu văd negativul. Eu n-am înțeles la început, mi-a fost foarte greu. Pierzi un meci și zici, vorba lor, 'hai să bem o bere și mâine va fi o altă zi'. Adică pierzi un meci și zici 'aia e', iar mâine o iei de la capăt.

Eu nu vedeam așa lucrurile. Trei zile eram super-supărată, super-tristă, mă gândeam ce s-a întâmplat de am pierdut un meci, dar mai aveam sute de meciuri în față de jucat", a spus Simona Halep, într-un clip promoțional pentru Banca Transilvania.

De ce vrea să câștige Australian Open

"Mi-ar plăcea să câștig Australian Open! În primul rând, mi-ar plăcea să-l câștig pentru că Darren Cahill e australian. Cred că ar fi ceva deosebit. E și familia lui acolo. Apoi, eu m-am antrenat în Australia acum doi ani.

Am petrecut Crăciunul acolo, adică am o oarecare afinitate cu australienii, pentru că sunt oameni relaxați și m-au primit cu căldură mereu, de câte ori am jucat acolo", a spus Halep.

"Și-mi place turneul, e Happy Slam, așa e nickname-ul. Prima mea semifinală de Grand Slam Junior a fost în Australia. E acolo o mică istorie", a mai spus Halep.

Cu ce personaj din desenele animate a asemănat-o Darren Cahill pe Simona Halep

"În Australia avem acest personaj de desene animate numit Diavolul tasmanian. Este incredibil de rapid, se învârte în jurul lui cu 1000 de mile pe oră, este mereu puțin nervos și intră totdeauna în bucluc. Pentru mine, așa e Simona," a declarat Darren Cahill.

Simona Halep va debuta marți la Australian Open, primul Grand Slam al anului. Ea o va înfrunta în primul tur pe americanca Jennifer Brady (49 WTA). Ora partidei nu a fost încă stabilită.

Halep se află pentru a zecea oară consecutiv pe tabloul principal de la Australian Open, acolo unde a ajuns până în finală la ediția din 2018, când a fost învinsă de daneza Caroline Wozniacki, scor 6-7(2), 6-3, 4-6.

Rezultatele Simonei Halep la Australian Open:

2011 - Turul III

2012 - Turul I

2013 - Turul I

2014 - Sferturi

2015 - Sferturi

2016 - Turul I

2017 - Turul I

2018 - Finală

2019 - Optimi