​Karolina Pliskova, favorita numărul 2 a turneului de la Brisbane, a rămas în cursa pentru al treilea titlu după ce a salvat o minge de meci și a învins-o pe japoneza Naomi Osaka, scor (10)6-7, 7-6(3), 6-2. În marea finală, jucătoarea din Cehia o va întâlni pe Madison Keys.

HotNews.roFoto: Hotnews

Condusă cu 7-6(10), 6-5, Karolina a reușit să facă primul său break în cel mai important moment al partidei și să forțeze tiebreak-ul în setul secund. Cehoaica a început să domine prin serviciu și a împins disputa în decisiv, acolo unde s-a impus fără probleme după ce a servit 8 ași (dintr-un total de 15) și a salvat toate cele șase mingi de break ale adversarei.

Wim Fissette a încercat, fără succes, să o readucă pe eleva sa în meci:

Partida a fost una echilibrată și la nivelul statisticii: Osaka a servit 16 ași și a avut 53 de lovituri câștigătoare (cu 1 mai mult decât adversara în ambele cazuri), însă Pliskova a făcut 28 de erori neforțate (37 de partea niponei).

Rezumatul întâlnirii dintre Osaska și Pliskova:

Pentru a obține al treilea titlu de la Brisbane (ar fi un record), Pliskova va trebui să treacă de Madison Keys, care a învins-o pe Petra Kvitova, scor 3-6, 6-2, 6-3. Meciul dintre cele două a durat puțin peste două ore. Americanca a făcut pasul decisiv în setul al treilea reușind să iasă învingătoare dintr-o serie de 5 break-uri (a făcut 3).

Cele mai importante momente ale duelului dintre Keys și Kvitova: