Rusia este a doua echipă care a obținut calificarea în semifinalele ATP Cup, după ce Daniil Medvedev l-a învins, după un meci spectaculos, pe Diego Schwartzman (6-4, 4-6, 6-3). Scorul a devenit 2-0 în favoarea rușilor, iar partida de dublu va fi doar una de palmares.

Daniil MedvedevFoto: atpcup.com

Timp de două ore și 23 de minute, Daniil și Diego și-au cărat lovituri grele precum în boxul profesionist. Diferența de 28 de centimetri dintre cei doi jucători (Medvedev - 1,98 metri, Schwartzman - 1,70 metri) a fost vizibilă doar din punct de vedere vizual.

Pe teren au fost însă doi luptători care au încercat din răsputeri să tranșeze soarta partidei în favoarea lor. Rusul a avut de partea sa serviciul puternic și precis, dreapta violentă și reverul stabil care a și punctat în lungul de linie.

De cealaltă parte, Diego este genul de jucător care întoarce cumva întotdeauna mingea înapoi, indiferent cât de mult ar fi plimbat dintr-o parte în alta. Argentinianul este unul dintre cei mai combativi jucători din circuit, iar Medvedev a transpirat serios pentru a-l învinge pe mult mai scundul său adversar.

A fost 6-4, 4-6, 6-3 pentru Daniil, iar Rusia a obținut punctul care o duce în semifinalele ATP Cup.

Meciurile zilei:

Karen Khachanov - Guido Pella 6-2, 7-6(4)

Daniil Medvedev - Diego Schwartzman 6-4, 4-6, 6-3

Ultimul punct al partidei dintre Daniil și Diego:

Cele mai frumoase schimburi ale partidei:
Ultimele două sferturi vor avea loc vineri. Acestea sunt: Serbia vs Canada și Belgia vs Spania.

Program semifinale:

Australia - Belgia/Spania

Rusia - Serbia/Canada.