"Poate va trebui să rămân în camera mea pentru trei zile, pedepsit de tatăl meu", a adăugat el în glumă.
În cursul partidei de marţi, după ce a pierdut primul set la tiebreak, Tsitsipas a izbit de două ori cu racheta în banca pe care stătea tatăl său, rănindu-l la un braţ pe acesta, care a fost complet luat prin surprindere de gestul fiului său. Apostolos s-a ridicat imediat de pe bancă şi a plecat în tribune, unde a luat loc alături de ceilalţi membri ai echipei sale, în timp ce fiul său a fost penalizat cu un punct de arbitrul de scaun, fiind apostrofat totodată de către mama sa, Julia Apostoli.
Adversarul său, Nick Kyrgios, a declarat că nu a văzut ceea ce s-a petrecut, dar i-a luat apărarea grecului, afirmând că nu ar trebui să i se dea prea mare importantă incidentului.
"Nu am văzut ce s-a întâmplat, dar nu cred că a vrut să-şi lovească tatăl. Nu ar trebui să daţi o prea mare importanţă acestui incident. Şi eu am făcut multe gesturi necugetate în momente de mare intensitate din timpul meciului. Este clar că a fost un accident", a spus jucătorul de la antipozi.