Mai mulţi jucători şi jucătoare de tenis, între care Roger Federer, Rafael Nadal şi Serena Williams, vor participa, la 15 ianuarie, la meciuri demonstrative pentru ajutorarea victimelor incendiilor de vegetaţie din Australia, informează lequipe.fr, potrivit News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Alături de cei trei, vor mai fi prezenţi pe teren la Melbourne Naomi Osaka, Caroline Wozniacki, Nick Kyrgios şi Stefanos Tsitsipas.

Într-o altă acţiune caritabilă, stabilită de mai mult timp şi ale cărei fonduri vor fi folosite pentru dezvoltarea tenisului în Australia, Simona Halep, Angelique Kerber şi alţi jucători vor disputa partide demonstrative, duminică, la Adelaide, unde sunt programate săptămâna viitoare turnee ATP şi WTA.

Cel puţin 25 de oameni au murit pe întreg teritoriul australian de la izbucnirea incendiilor în toate statele australiene, iar mii de persoane şi-au pierdut locuinţele.

Aproape 100.000 de kilometri pătraţi au fost afectaţi de incendii, în majoritate păduri şi parcuri naţionale. Jumătate de miliard de animale au avut de suferit doar în Noua Galie de Sud, iar milioane de exemplare au murit, potrivit ecologiştilor de la Universitatea din Sydney.