Vicepreşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, a declarat că obiectivul pentru 2020 este calificarea a 6 sportivi la Jocurile Olimpice de la Tokyo şi câştigarea unei medalii olimpice, informează Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Dacă ne referim la obiective noi ne-am asumat pentru 2020 cel puţin o medalie. Şi am zis aşa, că la această medalie poate avea şanse Simona Halep, echipa de dublu Tecău cu Mergea, sau cu cine va face dublu, sigur cu condiţia ca Horia să termine în primii 10 sau suma (locurilor) celor doi se intre în primele 32 de echipe. Sau, sigur, la dublu, dacă Simona va juca alături de Monica Niculescu sau Irina Begu, cum de altfel şi Horia Tecău poate juca dublu mixt şi poate emite pretenţii la o medalie împreună cu Simona Halep. Deci mizăm pe Simona, Horia, Mergea, Monica Niculescu, Begu şi sperăm să îşi revină şi Marius Copil să avem undeva la 6 participanţi la Jocurile Olimpice. Sigur, ca să poţi participa la Jocurile Olimpice trebuie să fii imediat după Roland Garros în primii 56 din lume, dar la ultima ediţie a Jocurilor Olimpice s-a ajuns ca practic ultimul sportiv să fie clasat undeva la 110, iar la fete undeva la 120. De ce? Pentru că o ţară nu poate participa cu mai mult de patru sportivi. Sau mai trebuie să îndeplinească anumite condiţii, în ultimii ani să fi participat la Cupa Davis sau la Cupa Federaţiei şi atunci sigur clasamentul acesta coboară un pic, nu rămâne la primii 56", a declarat Cosac.

În ceea ce priveşte performanţele din 2019, Cosac a pus pe primul loc câştigarea turneului de la Wimbledon de către Simona Halep, dar a amintit şi rezultatele foarte bune obţinute de juniorii români: "Din punctul de vedere al performanţelor, a fost un an deosebit având în vedere că au fost două performanţe obţinute pentru prima dată în istoria tenisului. E vorba de titlul de la Wimbledon câştigat de Simona Halep şi de performanţa echipei de Cupa Federaţiei, care s-a oprit în semifinale, fiind învinsă de Franţa, şi, practic a fost locul trei, pentru că Franţa a câştigat finala contra Australiei. Sunt performanţe care nu au mai fost obţinute până acum. Dar putem trece la performanţe foarte bune medalia de aur câştigată la Campionatul European de băieţi, categoria de până la 14 ani, unde Alexandru Coman şi Andrei Firaru sunt campioni europeni. Alexandru Coman, care este locul 3 la acelaşi Campionatul European şi de asemenea proaspăt câştigător la turneul premergător Orange Bowl-ului, Eddie Herr, din Statele Unite şi locul doi la Mastersul Tennis Europe şi de asemenea va termina pe locul 1 în clasamentul Tennis Europe anul acesta. Apoi am mai avut o surpriză foarte plăcută în persoana lui Nicholas Ionel, care la vârsta junioratului a reuşit să câştige patru turnee futures, o mare performanţă, şi, bineînţeles, Filip Jianu, care a jucat două finale şi la 18 ani ajunge cel de-al doilea bine clasat jucător în echipa de Cupa Davis".

"Pentru 2020 ne gândim bineînţeles la evenimentele care bat la uşă, şi mă refer aici la Cupa Federaţiei, 7-8 februarie, când jucăm cu Rusia la Cluj. Trebuie să câştigăm acest meci, pentru că o victorie împotriva Rusiei ne va trimite la turneul final. Apoi la începutul lunii martie avem Cupa Davis, împotriva Chinei, şi sigur toate echipele de copii şi juniori vor participa la Campionatul European pe echipe, care se vor desfăşura sub denumirea de Winter Cup. Mai departe, avem parteneriat cu Primăria Sectorului 1 şi sperăm că vor începe lucrările la noua baza de tenis Tenis Club Bucureşti, demolată de Nicolae Ceauşescu în 1989, care este destul de importantă pentru noi, pentru dezvoltarea tenisului şi, normal că aşteptăm performanţe la Jocurile Olimpice. Dar, ca şi anul acesta şi anul trecut, va fi extrem de greu, pentru că în loc să investim banii care ni s-ar cuveni de la Ministerul Tineretului şi Sportului, ne uităm cum bănuţii sunt cheltuiţi de alte federaţii", a completat vicepreşedintele FRT.

George Cosac a precizat că în 2019 cea mai mare problemă a continuat să fie lipsa finanţării de la bugetul de stat în urma proceselor pe care federaţia le are cu Marius Vecerdea, preşedintele clubului Pamira Sibiu, fost candidat la preşedinţia instituţiei.

"În 2019 am avut alegeri la Federaţia Română de Tenis şi din 19 iunie preşedinte a devenit domnul Ion Ţiriac, cu care am încercat împreună să obţinem finanţarea şi să intrăm într-o normalitate. Din păcate, ca în ultimii patru ani, am fost supuşi şi hărţuiţi permanent, cred că avem 30 de procese intentate de către un individ care încearcă să ne saboteze şi de fapt sabotează şi boicotează tenisului românesc. Nu înţelege de fapt că nu ne sabotează pe noi, ci generaţii întregi de copii care ar putea foarte bine beneficia de aceste finanţări. Ne-am uitat şi noi cam ce bugete au federaţiile care au sportivi calificaţi la Jocurile Olimpice şi am constatat că au buget de aproximativ două milioane de euro, deci noi anual am pierdut 2 milioane de euro, în total 4 milioane de euro, bani care ar fi trebuit să meargă în dezvoltarea copiilor, în dezvoltarea cluburilor şi aşa mai departe. Ce e de remarcat, că acest individ a dat federaţia în judecată de fiecare dată după ce el a candidat şi a văzut că nu iese, şi a şi declarat că atâta timp cât nu iese preşedinte va ţine federaţia în procese", a mai spus Cosac.

Oficialul federaţiei speră într-o rezolvare cât mai rapidă a proceselor astfel încât FRT să beneficieze de finanţare: "Noi sperăm, avem două procese extrem de importante pe 15 ianuarie şi pe 22 ianuarie. În cazul în care se va termina cu aceste procese, normal că sperăm şi la finanţare şi în momentul în care vom avea şi finanţare, normal că aceşti bani vor merge către dezvoltare în susţinerea copiilor pentru obţinerea de noi performanţe. În contractul de finanţare sunt câteva domenii care trebuie completate, dar deocamdată nu putem depune cererea de finanţare. Pentru că din punctul lor de vedere, ceea ce mie nu se pare anormal, pentru că Ministerul Tineretului şi Sportului ne-a dat avizul în 2018, instanţa de judecată a spus foarte clar cu punerea în aplicare, adică noi în mod normal ar fi trebuit să primim această finanţare. Şi, sigur, mai departe, dacă era un nebun sau doi sau trei care au tot contestat în instanţă, federaţia trebuia să primească finanţare pentru că nu avea nicio vină. Federaţia este asociaţia cluburilor. Pentru unul care îşi urmăreşte strict interesele personale nu poţi să sistezi finanţarea, dar în fine asta este, mergem mai departe şi vom dovedi în instanţă că avem dreptate. Culmea este că Ministerul Tineretului şi Sportului este alături de noi, este cel care a organizat aceste alegeri în faţa instanţei de judecată, a declarat că au fost în regulă, avem avizul ministerului, dar iată că este unul care nu a fost ales şi atâta timp cât el nu este ales, noi avem proces".

George Cosac consideră că Simona Halep, prin performanţele sale, merită titlul de cel mai bun sportiv român în 2019.

"Am vazut şi clasamentele care s-au dat, este clar că Simona Halep a dominat aceste topuri prin performanţa obţinută la Wimbledon, deci la categoria cel mai bun sportiv o nominalizez pe Simona Halep, iar la tenis Simona este cea care domină clasamentele", a mai spus Cosac.

Rezultatele sportivilor români în 2019:

România a început anul 2019 cu şase jucătoare în top 100 WTA, Simona Halep - 1, Mihaela Buzărnescu - 24, Irina Begu - 67, Ana Bogdan - 76, Sorana Cîrstea - 84, Monica Niculescu - 99, şi îl încheie cu doar 3: Simona Halep - 4, Sorana Cîrstea - 74, Ana Bogdan - 98.

Cel mai important titlu obţinut de jucătoarele române în 2019 este cel de la Wimbledon, câştigat de Simona Halep. Fostul lider mondial a mai jucat două finale în acest an, la Doha şi Madrid.

Sorana Cîrstea a jucat o finală la Taşkent şi a câştigat un titlu WTA la dublu, la Lugano, alături de Andreea Mitu.Ana Bogdan a cucerit în decembrie cel mai important titlu al carierei, la Dubai (ITF, 100.000 dolari). Irina Begu a avut un an dezamăgitor, dar totuşi a câştigat un titlu WTA la dublu, la Hua Hin (Thailanda), alături de Monica Niculescu. Şi Mihaela Buzărnescu a avut un recul considerabil, nereuşind să joace nicio finală. În schimb, Patricia Ţig a revenit în circuit, reuşind să joace finala turneului WTA de la Bucureşti. Monica Niculescu a avut un an presărat cu accidentări, dar a reuşit să obţină un titlu WTA la dublu (Hua Hin) şi să joace o altă finală (Bronx).

Marius Copil a început anul 2019 pe locul 60 în ierarhia ATP, dar l-a încheiat pe 153. Juniorii Filip Jianu şi Nicholas David Ionel au încheiat pe locuri remarcabile, 427, respectiv 556.

La dublu, Horia Tecău a început sezonul pe 27 şi îl încheie pe 19, cu titluri câştigate la Madrid şi Basel, precum şi finale jucate la Rotterdam şi Washington, care i-au adus o nouă participare la Turneul Campionilor. Florin Mergea a progresat şi el de pe 381 pe 151, cu titluri obţinute la turneele challenger de la Sopot, Meerbusch şi Como.