​Jucătoarea cehă de tenis Barbora Strycova (33 de ani) a anunțat, marți, încheierea colaborării cu antrenorul David Kotyza. Site-ul WTA scrie că Strycova intenționează să se retragă din circuit în anul 2020, informează Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

David Kotyza a început colaborarea cu Barbora Strycova înaintea sezonului 2018, după ce le mai pregătise, în trecut, pe Karolina Pliskova și Petra Kvitova. Alături de Kotyza, jucătoarea din Cehia a avut un an 2019 excelent, ajungând până în semifinale la Wimbledon, unde a fost învinsă de Serena Williams.

De asemenea, Strycova a ajuns pe locul 1 WTA în proba de dublu, făcând pereche cu chinezoaica Su Wei Hsieh. Cele două au câștigat turneul de la Wimbledon și au disputat finala de la Turneul Campionilor.

"După doi ani senzaționali, după finala de la Turneul Campionilor, m-am îmbrățișat cu David Kotyza și am decis să încheiem colaborarea. Acum doi ani, ne-am setat obiective pe care noi le-am numit "visuri reale ale tenisului". Deși întotdeauna e loc de mai bine, toate obiectivele mărețe pe care mi le-am dorit sub îndrumarea lui David au fost realizate. De exemplu, în acest an am mers la Wimbledon și a fost cel mai frumos turneu din viața mea", a scris Strycova, pe contul său de Instagram.

Barbora Stryova, născută la 28 martie 1986, în Plzen, a devenit jucătoare profesionistă în 2003. Sportiva din Cehia a câștigat, la simplu, turneele de la Quebec (2011) și Linz (2017), iar la dublu a triumfat în 27 de întreceri, printre cele mai importante aflându-se Wimbledon, Dubai, Madrid, Beijing sau Indian Wells.

Potrivit WTA, Strycova ar intenționa să se retragă în 2020, un indiciu important fiind dat de declarația oferită de aceasta după turneul de la Wimbledon, din vara acestui an: "Tenisul mi-a oferit foarte multe amintiri, emoții și momente pe care doresc să le întorc. Nu știu dacă finalul va fi anul acesta sau anul următor, dar vreau să închei cu respect față de acest sport".