Asociația Feminină de Tenis a anunțat, marți, lista scurtă pentru premiul de antrenorul anului 2019. Pentru această distincție se luptă Craig Tyzzer, care lucrează alături de Ashleigh Barty, Torben Beltz, antrenorul jucătoarei Donna Vekic, și Sylvain Bruneau, cel care se ocupă de Bianca Andreescu, transmite Mediafax.

Craig Tyzzer si Ashleigh BartyFoto: wtatennis.com

Craig Tyzzer lucrează alături de australianca Ashleigh Barty de patru sezoane, iar în acest an, sportiva sa a reușit să încheie pe primul loc în ierarhia WTA. De asemenea, tenismena de 23 de ani a câștigat în 2019 trofee importante, precum Roland Garros, Turneul Campioanelor, Miami și Birmingham.

Germanul Torben Beltz este antrenorul croatei Donna Vekic de la începutul sezonului 2018. Alături de tehnicianul său, sportiva a încheiat anul pe locul 19, cea mai bună clasare din carieră. De asemenea, în 2019, Vekic a ajuns în primul sfert de finală la un turneu de Mare Șlem- US Open.

Al treilea nominalizat este canadianul Sylvain Bruneau, antrenorul Biancăi Andreescu, din 2018. Sportiva de origine română a avut un sezon 2019 extraordinar, câștigând titluri la Indian Wells, Toronto și US Open și ajungând pe locul 4 WTA, în luna octombrie.