Simona Halep, despre eliminarea de la Turneul Campioanelor și lecția învățată în 2019: "Trebuie să fiu mai consistentă în pregătire"

de Diana Ene     HotNews.ro
Vineri, 1 noiembrie 2019, 23:11 Sport | Tenis


Simona Halep
Foto: wta/ twitter
Simona Halep a tras concluziile după eliminarea de la Turneul campioanelor, declarând că este mândră de modul în care s-a descurat în cele trei meciuri, în ciuda faptului că nu s-a pregătit suficient. Românca a precizat că cea mai bună lecție pe care a învățat-o în acest an este că trebuie să fie mai consistentă în pregătire.

Lecția învățată în 2019

"Cea mai bună lecţie pe care am învăţat-o în acest an este că trebuie să fiu mai consistentă în pregătire, în muncă, anul acesta a fost cu suişuri şi coborâşuri, poate prea multe, poate pentru că am şase ani de când mă aflu în vârf. Nu am avut o pauză mai mare de trei săptămâni şi pot să spun că asta se simte din punct de vedere psihic şi fizic. Am făcut o treabă bună, chiar dacă nu a fost un an foarte bun, dar am câştigat Wimbledonul şi asta îl face un an extraordinar la final. Nu sunt dezamăgită de mine şi de anul acesta, îl pun alături de 2018 şi abia aştept sezonul viitor. Sunt bine", a afirmat Halep, după înfrângerea suferită cu Karolina Pliskova, potrivit News.ro.

Despre partida cu Pliskova

"A fost un meci lipsit de noroc pentru mine. La 30-0 a fost o minge dată aut şi care a fost bună.... A fost un meci greu. Sincer, nu am jucat cel mai bun tenis, dar am fost cu siguranţă acolo cu totul. După acel foarte rapid prim set am revenit în joc şi în final am fost foarte aproape să întorc scorul. Dar ea a fost bună, a fost puternică. Este o înfrângere grea. M-am gândit după meci, cred că a fost un pic de presiune văzând că îmi merge bine şi sunt aproape să fac 3-0 (n.r. - în decisiv), cred că mi-am pierdut mintea în acel moment, am fost prea nervoasă, prea agitată, nu am putut să rămân în meci. E bine că mi-am revenit, pentru că în trecut nu aş fi reuşit. Iau ca un lucru pozitiv faptul că am putut să revin un pic şi merg înainte", a spus Halep.

Halep, mulțumită de evoluția sa la Turneul Campioanelor

"Am simţit că nu m-am antrenat prea mult înainte de acest turneu, e normal, am fost accidentată în Asia şi după aceea nu am putut să joc deloc, nici nu puteam să mă mişc. Sunt bucuroasă că am reuşit să joc acesta trei meciuri, au fost foarte grele, de cel mai înalt nivel. Sunt mândră de modul în care am răspuns, de cum am muncit în această săptămână şi săptămâna trecută. Nu sunt foarte fericită cum s-a terminat iar, acest turneu nu e pentru mine, cu siguranţă, terenul e prea greu pentru mine, dar o să continui să încerc şi sper să am o altă şansă anul viitor", a precizat ea.

Nu va pregăti viitorul sezon în Australia

"Simt că revenirea lui Darren îmi dă încredere pentru viitor, sunt mai încrezătoare pentru ceea ce o să vină, sunt motivată, sunt proaspătă din punct de vedere psihic, chiar dacă s-a terminat aşa acest turneu, nu mă simt epuizată ca anul trecut, asta e un semn bun. Dar am nevoie de o vacanţă ca să uit totul şi apoi voi fi gata pentru pregătirea noului sezon. Nu o să mă pregătesc în Australia, am făcut-o o dată şi a fost un pic greu pentru mine să stau atât de mult acolo. Deci nu, Australia nu e o opţiune", a mai spus Halep.

Simona Halep, locul 5 WTA, a ratat calificarea în semifinalele Turneului Campioanelor, după ce a fost învinsă, vineri, cu scorul de 6-0, 2-6, 6-4, de jucătoarea cehă Karolina Pliskova, locul 2 WTA, în ultima etapă a Grupei Violet.
  • După participarea la Turneul Campioanelor, Simona Halep s-a ales cu un premiu în valoare de 570.000 de dolari şi cu 500 de puncte WTA.
  • Începând de săptămâna viitoare, Simona va urca un loc în ierarhia mondială până pe 4 (a făcut schimb de locuri cu Bianca Andreescu).
  • După victoria de vineri, Karolina s-a mai apropiat în meciurile directe cu Simona, scorul fiind 7-4 pentru Halep în acest moment.

Grupa Violet, rezultate complete:

Elina Svitolina - Karolina Pliskova 7-6(12), 6-4
Simona Halep - Bianca Andreescu 3-6, 7-6(6), 6-3
Simona Halep - Elina Svitolina 5-7, 3-6
Bianca Andreescu vs Karolina Pliskova 3-6, abandon
Elina Svitolina - Sofia Kenin 7-5, 7-6(10)
Karolina Pliskova - Simona Halep 6-0, 2-6, 6-4

Clasament final:
*victorii/înfrângeri - seturi câștigate/pierdute

1 Elina Svitolina 3-0/ 6-0 - calificată
2 Karolina Pliskova 2-1/ 3-3 - calificată
3 Simona Halep 1-2/ 3-5
4 Bianca Andreescu 0-2/ 1-3
5 Sofia Kenin 0-1/ 0-2

Semifinale:

* se vor disputa sâmbătă

Elina Svitolina - Belinda Bencic (de la 12:30)
Ashleigh Barty - Karolina Pliskova (nu înainte de ora 14:00)



Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















3177 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by