Simona Halep și Karolina Pliskova au oferit la Turneul Campioanelor un meci cu multe răsturnări de situație, un adevărat "rollercoaster", după cum a tritrat site-ul WTA. Jurnaliștii de la The Guardian au scos în evidență momentele de slăbiciune ale Simonei, precizând că românca a părut de multe ori complet ieșită din meci și neconectată la joc.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Pliskova obţine victoria într-un adevărat rollercoaster contra lui Halep," a titrat site-ul oficial al WTA după o partidă cu răsturnări dramatice de situaţie.

"Pliskova a fost de neoprit în primul set pe care l-a adjudecat după doar 20 de minute, dar al doilea a avut un scenariu total diferit. Halep a revenit în meci, în timp ce Pliskova a dat pentru prima oară semne de slăbiciune.

Halep s-a dezlănţuit, s-a distanţat la 5-2, fiind omniprezentă pe tot terenul cu lovituri care au deconcertat-o pe Pliskova.

Halep părea de oţel şi a rămas pe val şi în decisiv, cu un break chiar în debut. Dar după 2-0, Pliskova a revenit furtunos, cu agresivitate şi forehand-uri teribile. A fost rândul cehoaicei să facă 5-2, dar când să servească pentru meci, erorile i-au dat şansa Simonei Halep să spere. Nu a fost să fie, deşi Halep a avut 30-0 pentru a egala la 5-5," au scris ziariştii de la wtatennis.com, potrivit Digi Sport.

The Guardian: 'De multe ori, Halep a părut complet ieşită din meci"

"Partida Halep - Pliskova a fost una din cele mai dramatice de până acum, a fost extraordinară. După ce a fost admonestată de Darren Cahill, Simona a reuşit să se mobilizeze, dar a avut şi clipe în care parcă nu înţelegea ce se petrece, uitându-se în gol în timpul pauzelor. De multe ori, a părut complet ieşită din meci, neconectată la joc, care a abundat în erori.

Halep a reuşit să pareze loviturile adversarei în al doilea set, cu execuţii senzaţionale în cros sau în lungul liniei, din alergare, cum numai ea este capabilă. Dar meciul va rămâne în amintire prin intervenţia lui Darren Cahill în care i-a spus Simonei că se face de ruşine. Au fost scene bizare la Shenzhen," au comentat cei de la The Guardian.

Atmosferă de Fed Cup

"A fost un public care semăna cu cel de la confruntarea de Fed Cup de la Ostrava, când Halep a condus echipa României spre semifinalele competiţiei. Cehoaica a fost cea care a erupt în primul set, dar duelul fanilor din tribune a fost dominat de scandările SI-MO-NA, SI-MO-NA!.

Un nou apel al lui Cahill nu a mai avut efectul scontat, iar Pliskova a fructificat prima minge de meci cu noroc şi a ajuns pentru a treia oară la rând în semifinale," au scris cei de la tennis.com.

Grupa Violet, rezultate complete:

Elina Svitolina - Karolina Pliskova 7-6(12), 6-4

Simona Halep - Bianca Andreescu 3-6, 7-6(6), 6-3

Simona Halep - Elina Svitolina 5-7, 3-6

Bianca Andreescu vs Karolina Pliskova 3-6, abandon

Elina Svitolina - Sofia Kenin 7-5, 7-6(10)

Karolina Pliskova - Simona Halep 6-0, 2-6, 6-4

Clasament final:

*victorii/înfrângeri - seturi câștigate/pierdute

1 Elina Svitolina 3-0/ 6-0 - calificată

2 Karolina Pliskova 2-1/ 3-3 - calificată

3 Simona Halep 1-2/ 3-5

4 Bianca Andreescu 0-2/ 1-3

5 Sofia Kenin 0-1/ 0-2

Semifinale:

* se vor disputa sâmbătă

Elina Svitolina - Belinda Bencic (de la 12:30)

Ashleigh Barty - Karolina Pliskova (nu înainte de ora 14:00)