Condusă cu 3-2 de Karolina Pliskova, Bianca Andreescu a avut un dialog cu antrenorul său, Sylvain Bruneau. Sfătuită de acesta să nu-și forțeze genunchiul, sportiva canadiană i-a transmis că nu vrea să se oprească, precizând că ar fi renunțat dacă în fața ei s-ar fi aflat Simona Halep, dar Pliskova face greșeli. În cele din urmă, Bianca a luat decizia de a abandona după ce a pierdut primul set, scor 3-6.

Bianca Andreescu, accidentata la genunchiFoto: wtatennis.com

Update: Potrivit WTA, Bianca Andreescu va decide joi dacă va juca ultimul meci din Grupa Violet de la Turneul Campioanelor. Jucătoarea canadiană de origine română ar trebui să evolueze vineri, împotriva Elinei Svitolina, deja calificată în semifinale.

Bianca Andreescu a avut un început perfect de partidă cu Pliskova, conducând cu 2-0, moment în care s-a accidentat la genunchiul stâng. Cehoaica a reușit să egaleze situația pe tabelă, iar apoi Bianca a avut chiar și trei mingi de break, însă nu a reușit să fructifice niciuna dintre ele.

Condusă cu 3-2, Andreescu a cerut intervenția antrenorului său, Sylvain Bruneau, care a sfătuit-o să nu forțeze. Totuși, jucătoarea de 19 ani i-a spus că nu vrea să renunțe: "Dacă era împotriva Simonei, atunci da. Dar ea greșește".

Până la urmă, Bianca Andreescu a abandonat după ce a cedat primul set cu 3-6, după 51 de minute de joc.

Dialogul dintre Andreescu și antrenorul ei:

Andreescu: Mi-am sucit genunchiul, am auzit cum a trosnit, mi-a spus (n.r fizioterapeutul) că este meniscul. Nu pot să îmi îndoi genunchiul deloc. Trosnește de fiecare dată când merg și mă doare.

Bruneau: Nu-l forța.

Andreescu: Nu vreau să mă opresc. Dacă era împotriva Simonei, atunci da. Dar ea greșește.

Ce a spus Bianca Andreescu la conferința de presă

"Am pășit ciudat la retur. Mi-am auzit genunchiul trosnind. S-a dus cumva în interior. După ce am pus presiune pe el, m-a deranjat cu adevărat. Abia îmi puteam îndoi genunchiul. Dar m-am luptat cu durerea cât am putut. La un moment dat, un sportiv trebuie să spună 'stop' și doar să-și asculte propriul corp. Asta am făcut.

Este dezamăgitor pentru că acesta este ultimul turneu al anului, vrei să dai totul. Joci la unul dintre cele mai mari turnee ale anului. Nu e ușor.

De fapt, nu am avut niciodată o accidentare în timpul meciului până acum, în afară de o entorsă la gleznă, dar asta a fost în 2015. Sincer, chiar nu știam ce să fac. M-am mai luptat cu durerea în trecut, dar de data asta a fost diferit. A fost foarte acută", a spus Bianca Andreescu, potrivit WTA.

"Aș fi putut continua. Echipa a spus nu"

"Dar este ultimul turneu al anului. Mi-am spus: 'Forțează-l cât poți. Vei face o pauză după asta'. Dar da, poate aș fi putut să-l forțez mai mult. Nu știu. Echipa mea a spus nu. A fost bine că m-am oprit. Sincer, aș fi putut continua. Dacă aș fi făcut-o, atunci aș fi plâns pe teren. Nu am vrut asta. Am făcut asta destul", a precizat sportiva de 19 ani.

"Unele accidentări sunt inevitabile. Aceasta este munca sportivului, a echipei, să încercăm să facem tot posibilul pentru a preveni cât mai mult. Este un sezon lung. Nu este ușor să joci o zi da, una nu. Dar îmi place să fac asta, așa că voi continua să lupt", a încheiat Bianca Andreescu.

Ce știm după meciurile de miercuri:

  • Elina Svitolina a câștigat Grupa Violet de la Turneul Campioanelor.
  • Bianca Andreescu este eliminată de la competiția de la Shenzhen.
  • Duelul care va stabili a doua calificată în semifinale va fi cel dintre Karolina Pliskova și Simona Halep. Învingătoarea va merge în penultimul act de la Shenzhen.

S-au disputat în Grupa Violet:

Elina Svitolina - Karolina Pliskova 7-6(12), 6-4

Simona Halep - Bianca Andreescu 3-6, 7-6(6), 6-3

Simona Halep - Elina Svitolina 5-7, 3-6

Bianca Andreescu vs Karolina Pliskova 3-6, abandon

Clasament Grupa Violet:

* victorii/ înfrângeri - seturi - game-uri

1 Elina Svitolina 2-0/ 4-0/ 26-18 - calificată

2 Karolina Pliskova 1-1/ 2-2/ 10-13

3 Simona Halep 1-1/ 2-3/ 24-28

4 Bianca Andreescu 0-2/ 1-4/ 15-16.

* Ținând cont de faptul că Bianca Andreescu are mari probleme de sănătate și că oricum este deja eliminată după acest abandon de la Turneul Campioanelor, este de așteptat ca pe teren să apară vineri Sofia Kenin, a doua rezervă a turneului de la Shenzhen.

Cum arată ultimele meciuri:

Bianca Andreescu/ Sofia Kenin - Elina Svitolina

Simona Halep - Karolina Pliskova.

Simona Halep și Karolina Pliskova s-au întâlnit de 10 ori de-a lungul timpului, scorul fiind 7-3 în favoarea sportivei noastre.

În 2019, Simona și Karolina s-au duelat de două ori: 1-1. Victorie Halep la FedCup, meci disputat la Ostrava (6-4, 5-7, 6-4) și succes al cehoaicei la Miami (7-5, 6-1).

Aici poți urmări o amplă prezentare a Turneului Campioanelor de la Shenzhen.

Cum arată grupele la ediția din 2019:

Grupa Roșie:

Ashleigh Barty (1)

Naomi Osaka (3)

Petra Kvitova (6)

Belinda Bencic (7)

Grupa Violet:

Karolina Pliskova (2)

Bianca Andreescu (4)

Simona Halep (5)

Elina Svitolina (8)

Criterii de departajare la Turneul Campioanelor

1) Numărul mai mare de victorii

2) Dacă două jucătoare sunt la egalitate, se va ține cont de meciul direct

3) Dacă mai mult de două jucătoare sunt la egalitate din punct de vedere al numărului de victorii, atunci criteriile sunt următoarele:

- setaverajul (diferența dintre numărul de seturi câștigate și numărul de seturi pierdute)

- diferența dintre numărul de game-uri câștigate și numărul de game-uri pierdute.

- numărul cel mai mare de game-uri câștigate.

Ce a fost la ediția trecută

Singapore și-a trăit anul trecut "cântecul de lebădă", turneul plecând după cinci ediții din "Singapore Indoor Stadium". Simona Halep a obținut calificarea la fiecare dintre ediții, însă din păcate în 2018 nu a putut juca din cauza unei accidentări.

Campioană s-a încoronat, în premieră, Elina Svitolina: 3-6, 6-2, 6-2 cu Sloane Stephens. La dublu, Timea Babos și Kristina Mladenovic au ridicat trofeul, după o finală câștigată împotriva perechii Barbora Krejcikova/ Katerina Siniakova (favorite 1), scor 6-4, 7-5.