Karen Khachanov (8 ATP), campionul en-titre, a fost eliminat încă din turul doi, la primul meci disputat la actuala ediție a Masters-ului de la Paris. Rusul a cedat în trei seturi în fața germanului Jan-Lennard Struff (36 ATP), scor 6-7(5), 6-3, 5-7, după două ore de joc.

HotNews.roFoto: Hotnews

Anul trecut, la Paris, Khachanov (23 de ani) își trecea în palmares primul titlu Masters din carieră, după o finală câștigată în fața lui Novak Djokovic, scor 7-5, 6-4. De atunci, jucătorul din Rusia nu a mai câștigat niciun trofeu.

În turul trei, Jan-Lennard Struff îl va întâlni pe învingătorul partidei dintre Jo-Wilfried Tsonga (35 ATP, Franța) și Matteo Berrettini (9 ATP, Italia), cap de serie numărul 10.

Rezultatele de până acum ale zilei de marți:

Turul I:

Corentin Moutet (FRA) - Dusan Lajovic (SRB) 6-4, 1-6, 6-3

Taylor Fritz (USA) - Frances Tiafoe (USA) 7-6 (8/6), 3-6, 6-4

Alex De Minaur (AUS) - Laslo Djere (SRB) 6-1, 6-4

Denis Shapovalov (CAN) - Gilles Simon (FRA) 2-2 (abandon Simon)

Turul II:

Jan-Lennard Struff (GER) - Karen Khachanov (RUS/N.8) 7-6 (7/5), 3-6, 7-5

Masters-ul de la Paris se dispută în perioada 28 octombrie - 3 noiembrie, pe hard indoor. Are premii totale în valoare de €5,207,405, iar ultimii câștigători sunt Karen Khachanov (la simplu) și Marcel Granollers / Rajeev Ram (dublu).

Clasamentul titlurilor Masters:

1 Rafael Nadal 35

2 Novak Djokovic 33

3 Roger Federer 28

4 Andre Agassi 17

5 Andy Murray 14

6 Pete Sampras 11

Cine a câștigat turneele Masters în 2019:

Indian Wells: Dominic Thiem

Miami: Roger Federer

Monte-Carlo: Fabio Fognini

Madrid: Novak Djokovic

Roma: Rafael Nadal

Montreal: Rafael Nadal

Cincinnati: Daniil Medvedev

Shanghai: Daniil Medvedev