​Înaintea debutului la Masters-ul de la Paris, Novak Djokovic a vorbit despre lupta de la distanță cu Rafael Nadal pentru poziția de lider mondial la finalul anului. Sârbul consideră că Nadal are mai multe șanse să termine sezonul pe primul loc, mai ales că el nu trebuie să facă niciun pas greșit, având nevoie de victorii pe linie la Paris și Turneul Campionilor, competițiile la care va mai lua parte în 2019.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Rafael Nadal se află într-o poziție mult mai bună decât mine. Dar nu se știe niciodată, sper că voi fi bun la acest turneu (n.r. la Paris). În trecut, am jucat întotdeauna foarte bine indoor la Paris și la Londra. Voi încerca să obțin maxim din evoluțiile mele și voi vedea unde mă voi afla.

Pentru a avea o șansă să termin pe locul 1 la final de an, trebuie să-mi câștig toate meciurile până la sfârșitul sezonului, sunt conștient de asta. Dar depinde și de Rafael Nadal și de rezultatele sale. Aceste tipuri de calcule nu sunt niciodată bune pentru mental, deoarece îţi iau multă energie. Prefer să nu mă gândesc prea mult la asta", a spus Novak Djokovic, înainte de debutul la Masters-ul de la Paris.

În prezent, Novak Djokovic ocupă primul loc în ierarhia mondială, cu 9545 de puncte, dar distanța dintre el și Rafel Nadal este de doar 320 de puncte, astfel că spaniolul va redeveni lider mondial pe 4 noiembrie, indiferent de ce se va întâmpla la Masters-ul de la Paris.

Rafael Nadal nu mai are puncte de aparat până la finalul anului, deoarece în sezonul trecut nu a mai evoluat după US Open din cauza unei accidentări. În schimb, Djokovic a ajuns în finală atât la Paris (5-7, 4-6 cu Karen Khachanov), cât și la Turneul Campionilor (4-6, 3-6 cu Alexander Zverev).

Astfel, dacă Djokovic va câştiga la Paris, nu poate împiedica urcarea lui Nadal pe locul 1 ATP. Dacă însă spaniolul se va impune la Paris, titlu care îi lipseşte din palmares, va fi matematic nu numai numărul unu după această săptămână, ci şi numărul unu la finalul anului.

Novak Djokovic și Rafael Nadal au fost acceptați direct în turul doi la Paris și vor debuta miercuri. Sârbul îl va întâlni pe francezul Corentin Moutet (97 ATP, lucky loser), în timp ce ibericul se va duela tot cu un francez, Adrian Mannarino (43 ATP, beneficiarul unu wild card).

De-a lungul carierei, Novak Djokovic a câștigat de patru ori titlul de la Paris (2009, 2013, 2014 și 2015) și a mai disputat o finală în 2018. De partea cealaltă, Nadal a ajuns o singură dată în ultimul act al competiției pariziene, în 2007, când a fost învins de David Nalbandian.

Masters-ul de la Paris se dispută în perioada 28 octombrie - 3 noiembrie, pe hard indoor. Are premii totale în valoare de €5,207,405, iar ultimii câștigători sunt Karen Khachanov (la simplu) și Marcel Granollers / Rajeev Ram (dublu).

Clasamentul titlurilor Masters:

1 Rafael Nadal 35

2 Novak Djokovic 33

3 Roger Federer 28

4 Andre Agassi 17

5 Andy Murray 14

6 Pete Sampras 11

Cine a câștigat turneele Masters în 2019:

Indian Wells: Dominic Thiem

Miami: Roger Federer

Monte-Carlo: Fabio Fognini

Madrid: Novak Djokovic

Roma: Rafael Nadal

Montreal: Rafael Nadal

Cincinnati: Daniil Medvedev

Shanghai: Daniil Medvedev

Jucătorii cu cele mai multe titluri în 2019:

Dominic Thiem 5 (Indian Wells, Barcelona, Kitzbuhel, Beijing, Viena)

Novak Djokovic 4 (Australian Open, Madrid, Wimbledon, Tokyo)

Roger Federer 4 (Dubai, Miami, Halle, Basel)

Daniil Medvedev 4 (Sofia, Cincinnati, Sankt Petersburg, Shanghai)

Rafael Nadal 4 (Roma, Roland Garros, Canada, US Open)

Alex de Minaur 3 (Sydney, Atlanta și Zhuhai)