WTA Luxemburg: Sorana Cîrstea, în optimi - Succes în două seturi cu Pauline Parmentier

de A.I.     HotNews.ro
Marţi, 15 octombrie 2019, 14:32 Sport | Tenis


Sorana Cirstea
Foto: wta/ twitter
Sorana Cîrstea a făcut pasul spre optimile turneului WTA de la Luxemburg, sportiva aflată pe locul 76 în lume câștigând, scor 6-3, 6-4, partida disputată contra jucătoarei Pauline Parmentier (Franța, 122 WTA).

Setul I

Sorana a avut un debut de meci perfect: tot timpul cu un pas în fața adversarei, mereu pe poziție ofensivă și lovind mingea din urcare. Pauline nu a avut timp de reacție, iar până să-și dea seama ce se întâmplă deja era 3-0 pentru Cîrstea (cu un singur break, e adevărat). Jucătoarea noastră a oferit un recital ofensiv în primele trei game-uri: fără ezitări, fără emoții, doar cu gândul de a câștiga punct cu punct.

Ritmul a fost unul foarte ridicat, iar minge cu minge Sorana nu a mai putut avea aceeași claritate în execuții. Jucătoare cu mare experiență, Pauline a simțit imediat modalitatea de a reveni în meci: a rupt ritmul adversarei, iar franțuzoaica a așezat două game-uri în dreptul ei (3-2). A avut însă un game ratat de la lansare, iar Cîrstea s-a distanțat încă o dată pe tabelă (4-2).

După două game-uri fără emoții de la serviciu, Sorana a ajuns în situația de a servi pentru câștigarea primul set (la 5-3). Cu toate că nu a început prea bine jocul (0-30), Cîrstea a rămas concentrată, a deschis bine terenul, a alergat-o pe franțuzoaică și a adus-o și la fileu pentru a o pasa mai apoi. S-a încheiat 6-3, după o primă manșă în care jucătoarea noastră a fost în mod evident mai bună.

Setul II

Al doilea set a început sub semnul echilibrului: s-au câștigat primele două game-uri de serviciu, iar prima breșă a apărut la 1-1. Parmentier nu a fost prea inspirată de la lansare, în timp ce Sorana a arătat multă calitate și agresivitate la retur. A apărut break-ul, iar apoi Cîrstea s-a desprins la 3-1.

Din păcate, Sorana a dat unele semne de oboseală (mai ales după ce adversara s-a apărat foarte bine în unele momente), iar avantajul s-a evaporat pur și simplu (3-3).

Pauline a dat însă o mână de ajutor: a servit rău, a fost obligată să lovească numai din deplasare (scoasă din zona de confort), iar Cîrstea și-a trecut în statistică un break alb (4-3).

Sorana a fost nevoită să salveze două mingi de break până la desprinderea la 5-3 pe tabelă. A fost un game în care Cîrstea a muncit din greu pentru a-și câștiga serviciul.

Pauline a forțat-o pe Sorana să mai servească încă o dată pentru a câștiga partida, iar Cîrstea a făcut-o impecabil: a câștigat la zero un game pe care l-a încheiat cu un backhand câștigător în lungul liniei (6-3, 6-4, după o oră și 25 de minute).
  • Pentru un loc în sferturi, Cîrstea se va duela cu învingătoarea confruntării dintre Misaki Doi și Julia Goerges (cap de serie numărul doi).
  • Calificarea în optimi este recompensată cu € 2,669 și 30 de puncte în clasamentul WTA.
  • În urma victoriei de marți, Cîrstea conduce cu 4-2 în meciurile directe cu Parmentier.
WTA Luxemburg (BGL BNP Paribas) - Competiție care face parte din categoria International, cu premii totale în valoare de $250,000. Se dispută în perioada 14-20 octombrie pe hard indoor, iar ultima campioană este Julia Goerges.



Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















1585 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by