WTA Moscova: Ana Bogdan și Jaqueline Cristian, eliminate în primul tur al calificărilor
Ana Bogdan (131 WTA), favorită numărul 7 în calificări, a fost învinsă de Jana Cepelova (Slovacia, 141 WTA), scor 1-6, 6-4, 6-3, după aproape două ore de joc.
Jaqueline Cristian (206 WTA) a cedat în fața canadiencei Gabriela Dabrowski (517 WTA), scor 5-7, 0-6, după o oră și 10 minute de joc.
Premiul pentru participarea în primul tur al calificarilor de la Moscova este de 1.250 de dolari şi un punct.

Katalin Karikó, biochimista care a dezvoltat tehnologia mRNA, despre durata de eficacitate a vaccinului BioNTech - Pfizer, pentru HotNews.ro: „Dacă cei vaccinați nu se infectează, nu vom avea nevoie de o altă doză”
INTERVIU Paun Rohovei, însărcinatul cu afaceri al Ucrainei: Rusia a pregătit infrastructura militară din Crimeea pentru desfășurarea armelor nucleare / Obiectivul Moscovei - transformarea Crimeii într-un „portavion de nescufundat”
„Recensământul bugetarilor”. Liviu Mălureanu, președinte ANFP: Prin proiectul bugetar vrem să mapăm toți bugetarii, câți sunt, ce salariu au și ce fac / Concursuri naționale pentru posturile din administrație INTERVIU
Când marketingul ne păcălește să cădem în capcana consumului irațional/ Sunt diamantele valoroase sau nu?