Tenismanul spaniol Rafael Nadal va reveni în postura de lider mondial ATP pe 4 noiembrie, indiferent de rezultatul lui la turneul Masters 1.000 de la Paris (28 octombrie-3 noiembrie), relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Rafael NadalFoto: lavercup.com

Înfrângerea lui Novak Djokovic în sferturile de finală ale turneului Masters 1.000 de la Shanghai, unde anul trecut a câştigat titlul, a favorizat revenirea lui Nadal de pe locul al doilea pe primul loc după turneul de la Paris.

Nici Nadal şi nici Djokovic nu şi-au anunţat intenţia de a juca la următoarele turnee de la Viena şi Basel. Cei doi vor fi prezenţi doar la Paris şi apoi la Turneul Campionilor (10-17 noiembrie) de la Londra.

Chiar dacă Djokovic va câştiga la Paris, unde anul trecut a jucat semifinală, sârbul nu poate împiedica depăşirea lui de către Nadal. Dacă însă spaniolul va câştiga la Paris, titlu care îi lipseşte din palmares, va fi matematic nu numai numărul unu după acea săptămână, ci şi numărul unu la finele anului.

Nadal a fost ultima oară nr. 1 ATP între 25 iunie şi 4 noiembrie 2018, după care a intervenit dominaţia lui Novak Djokovic.