Accidentarea la umăr îi dă în continuare bătăi de cap Mariei Sharapova (137 WTA). Rusoaica nu va participa la turneul de la Linz (Austria), care se va desfășura în perioada 7-13 octombrie, au anunțat organizatorii.

Maria SharapovaFoto: wtatennis.com

"Desigur că îmi pare foarte rău că Maria nu poate veni la Linz, însă înțeleg, pentru că sănătatea jucatoarelor are prioritate", a spus Sandra Reichel, directoarea turneului.

Maria Sharapova a disputat ultimul meci la US Open, unde a fost eliminată în primul tur de Serena Williams, scor 6-1, 6-1.

Maria Sharapova, sezon măcinat de accidentări

Maria Sharapova a participat doar la opt turnee în acest an, având un bilanț de opt victorii și șapte înfrângeri. Cel mai bun rezultat înregistrat de rusoaică în 2019 a fost la Shenzhen, primul turneu la care a luat parte în actualul sezon, unde a ajuns până în sferturi.

La primul Grand Slam al anului, Australian Open, Sharapova a avut parte de o tragere la sorți dificilă, însă a reușit să o elimine din competiție pe Caroline Wozniacki, deținătoarea trofeului, în turul al treilea (scor 6-4, 4-6, 6-3). Rusoaica s-a oprit însă în optimi, fiind învinsă de Ashleigh Barty (scor 4-6, 6-1, 6-4).

Apoi, după retragerea dinaintea meciului din optimi de la Sankt Petersburg, a lipsit de pe teren aproape cinci luni, ratând și Roland Garros-ul, din cauza unei accidentări la umărul drept.

A urmat o accidentare la antebraț care a forțat-o să abandoneze în primul tur la Wimbledon (în setul decisiv al meciului cu Pauline Parmentier, la scorul de 5-0 pentru franțuzoaică). Apoi, Sharapova a pierdut în primul tur la Toronto (scor 6-4, 3-6, 4-6 cu Anett Kontavei), în turul doi la Cincinnati (4-6, 1-6 cu Ashleigh Barty) și în runda inaugurală la US Open (1-6, 1-6 cu Serena Williams).

Turneul de la Linz se va juca în perioada 7-13 octombrie 2019, pe hard, fiind dotat cu premii totale în valoare de $250.000. Pe tabloul de simplu se vor afla la start 32 de jucătoare. Ultima campioană a fost Camila Giorgi (în 2018). Principala favorită a competiției din acest an va fi Petra Kvitova.